Oina, de la fenomen social la tradiţie prăfuită

Oina, sportul naţional al României, se juca pe vremuri în toate şcolile din ţară, fiind şi activitatea preferată a copiilor în timpul liber. Între timp, regulile s-au uitat, iar jocul se mai practică doar de o mână de împătimiţi. La înot, lupte, canotaj sau atletism excelam cândva, însă acum performanţele s-au rărit cum s-a rărit şi prezenţa spectatorilor în arene.

Paradoxal, avem şi sporturi unde facem performanţă, însă sportivii care ne aduc medalii se zbat în anonimat. Vestea că o româncă a câştigat Campionatul European la tenis de masă a venit şi s-a pierdut repede în noianul de ştiri despre drumul anevoios al fotbaliştilor către un turneu final.

Jurnalul Naţional vă propune o campanie de reportaje în care vom lua pulsul sportului românesc. Vă vom prezenta ce s-a pierdut pe drum, de ce este nevoie pentru a ajunge din nou în topurile în care am fost odată şi cine sunt eroii de astăzi care merită să iasă din anonimat.

Oina devenea obligatorie în şcoli în 1897, la iniţiativa lui Spiru Haret, pe atunci ministru al Educaţiei.



Cu trei ani în urmă, acesta crease o comisie care să unifice tehnicile jocului şi să stabilească un prim regulament. Practicată în toate regiunile, sub o formă sau alta, oina devenise interesantă pentru conducătorii ţării, fiind considerată un sport pur românesc, ale cărui origini se pierd în negurile timpului.


Au fost şi voci care au afirmat că simbolurile oinei, băţul şi mingea, apar şi pe Columna lui Traian, plasând vechimea jocului încă de pe vremea dacilor. Cert este că, la începutul secolului XX, după introducerea oinei în şcoli, jocul s-a răspândit imediat, devenind foarte popular printre elevi, părinţi şi profesori şi fiind denumit drept: „jocul epopeic al vremii”.

Măreția şi căderea în uitare. A rămas doar tradiția

În perioada 1899-1938 oina devine un adevărat fenomen social, ajungând să domine viaţa sportivă în România. Profesorii de educaţie fizică, sprijiniţi de autorităţi, au fost principalii promotori ai răspândirii şi perfecţionării continue a jocului de oină. Ofensiva puternică a altor sporturi şi anii războiului au făcut ca această disciplină să aibă o perioadă de decădere, rezistând doar în centrele cu tradiţie unde profesori inimoşi, conştienţi de importanţa şi valoarea ei, nu au abandonat-o.



În perioada comunistă, între 1949 şi 1989, deşi oina trece în plan secund pe măsură ce alte sporturi devin din ce în ce mai populare, numărul practicanţilor şi al echipelor noi continuă să crească. După 1990, însă, oina cade în uitare. O mare parte a instituţiilor care susţineau echipele dispar. Jocul este eliminat, treptat, şi din programa şcolară, context în care interesul pentru acest sport ajunge la cote minime.

Sportul pe care nu îl vede nimeni

Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină, se numără printre cei care cred că jocul naţional poate deveni din nou popular. În permanentă căutare de sponsori şi sprijin, Dobre a atras de partea lui Casa Regală a României şi a prezentat jocul nostru în străinătate, uimindu-i până şi pe americani, care au găsit oina mai interesantă ca baseball-ul. Mai puţin succes a avut însă în a găsi un partener media în ţară, care să bage sportul românesc în seamă.

„Ne lipseşte un partener media care să scoată în evidenţă tot ce înseamnă acest sport. Acest lucru se poate realiza foarte uşor în momentul în care vom avea un mijloc de promovare eficient şi mass-media ne vor acorda atenţia de care ar trebui să se bucure acest sport. Vom avea şi un impact mai mare în ceea ce priveşte cunoaşterea şi practicarea acestei discipline sportive”, spune Nicolae Dobre. De trei ani, cea mai importantă competiţie de oină este Cupa Regelui, care se desfăşoară pe stadionul Federaţiei Naţionale de Rugby.


Nicolae Dobre (FOTO: Adrian Manolache)

„Este o competiţie la care în fiecare an vin foarte mulţi spectatori. Primirea înaltului patronaj al Casei Regale ne-a ajutat într-adevăr la promovare. Iar faptul că în tribune au fost prezente personalităţi importante ale statului român a ridicat şi ştacheta jocului”, spune Nicolae Dobre. Este însă un pas mic.

Programul „Redescoperă oina”

Pentru a reaprinde dragostea românilor pentru oină, Nicolae Dobre a ales să urmeze exemplul lui Spiru Haret – să popularizeze jocul în şcoli. Programul „Redescoperă oina” îşi propune ca şcolile din România să fie dotate cu cel puţin un pachet cu o minge, un baston, un regulament al jocului de oină şi un filmuleţ de prezentare a jocului. Dar tot ce ţine de punerea în practică a acestui proiect se învârte tot în jurul fondurilor.

Promovarea oinei la nivel internaţional

Până ca acest sport să redevină popular în România, Dobre se luptă să-l facă cunoscut peste hotare. „În urmă cu câteva săptămâni am fost în Italia, la Verona, unde am prezentat jocul de oină în cadrul unui festival la care au fost peste 150.000 de spectatori. Am făcut demersuri în Japonia, pentru a duce oina la Olimpiada din 2020. Nu la Olimpiada în sine, ci în cadrul manifestărilor premergătoare Olimpiadei, când sunt prezentate sporturile tradiţionale. Vreau să scot în evidenţă valenţele lui şi cred că jocul în sine îşi face noi adepţi, totul e să ajungi să-l vezi.



Din păcate, lumea sporturilor şi jocurilor tradiţionale româneşti nu este valorificată şi nu i se acordă importanţa cuvenită. Şi dacă nu vom reuşi să o readucem în atenţia publicului, vor rămâne doar nişte descrieri prin nişte cărţi prăfuite în biblioteci şi la un moment dat se vor pierde”, a spune Nicolae Dobre.

Strămoşul baseball-ului?

Asemănările izbitoare dintre oină şi baseball au dus la naşterea ipotezei conform căreia jocul românesc ar sta la baza popularului sport american. Nicolae Dobre nu exclude această posibilitate: „În arhiva Federaţiei nu există un document, un izvor scris în acest sens. În schimb, până în 1899, când Spiru Haret a unificat aceste discipline sportive, în România s-au practicat diferite variante ale jocului de oină, cu diferite denumiri, deşi regulile erau asemănătoare, în funcţie de regiunile de unde erau. Regulamentul uneia dintre variantele care s-au practicat în Transilvania este foarte asemănător cu regulamentul baseball-ului. De aici a plecat ideea că atunci când a fost exodul masiv de transilvăneni care au plecat în Statele Unite, aceștia ar fi dus acolo jocul de oină, şi acolo ar fi fost transformat în baseball”.



Un mare succes îl are oina şi printre americanii care intră în contact cu el. Militarii de la baza Mihail Kogălniceanu, care au avut ocazia să îl practice, au spus că acest joc este mult mai frumos decât baseball-ul american.