x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Face un milion de euro

Face un milion de euro

17 Iun 2004   •   00:00

Vedeta lui Eintracht Trier, romanul Catalin Racanel, este dorit de mai multe echipe din Bundesliga, dar pretul cerut de actualul sau club este considerat destul de piperat pentru un jucator de 28 de ani.

SORIN ANGHEL

Dupa un sezon excelent la echipa sa de club, Eintracht Trier, cu care evolueaza in liga a doua germana, romanul Catalin Racanel se afla in aceste zile intr-o binemeritata vacanta.

Distractie in Tunisia

La numai cateva zile dupa incheierea sezonului in Germania, mijlocasul lui Trier a plecat impreuna cu prietena sa, o olandeza superba, intr-o vacanta de zece zile in Tunisia. "Am avut un sezon foarte incarcat in Germania, iar concediul asta a fost o adevarata binecuvantare pentru mine. Simteam nevoia sa uit, o perioada, de fotbal", spune Racanel, pentru care adevarata vacanta o reprezinta zilele pe care le petrece acum in Romania, impreuna cu amicii si familia. Cel mai bun prieten al sau in tara este Aurel Dumitru, fundasul dreapta al celor de la "Poli" Timisoara, cu care a petrecut cateva zile pe Litoralul romanesc.

Pret piperat

Evolutiile excelente in tricoul lui Trier nu au ramas neobservate de conducatorii echipelor din Bundesliga. Cele 11 goluri reusite in ultimul sezon au facut ca Racanel sa devina rapid vedeta echipei. Formatiile din prima liga germana s-au interesat de conditiile unui eventual transfer, dar pretul cerut de Eintracht Trier, un milion de euro, a fost descurajant. "Mi-as dori tare mult sa ma intorc in prima divizie, dar este foarte greu sa se intample acest lucru acum. Cei de la Trier vor un milion de euro pentru mine si nu cred ca se va gasi o echipa care sa plateasca aceasta suma. Nemtii nu mai vor sa dea bani multi acum pe jucatori. Mai mult de doua-trei sute de mii de euro nu dau. Ei se gandesc ca la fiecare transfer sa castige ceva. Eu am 28 de ani si niciodata o echipa din Bundesliga nu va plati un milion de euro pentru un jucator ajuns la o asemenea varsta. Eu mai am un an contract cu Trier si ma voi stradui sa joc cel putin la fel de bine in continuare. Poate peste un an voi juca din nou in Bundesliga", explica romanul motivul pentru care este nevoit sa evolueze pentru inca un sezon in liga a doua germana.

DORINTA

"Mi-as fi dorit tare mult sa pot ajunge in aceasta vara in Bundesliga, dar Eintracht Trier cere foarte multi bani pe mine. Sper sa joc bine si in sezonul urmator, iar peste un an, cand imi expira contractul, sa ajung in prima liga. Acum nu imi doresc decat sa fiu sanatos"
Catalin Racanel

Nu stie jucatorii romani

Fiind plecat de foarte mult timp din tara, mijlocasul lui Trier a pierdut legatura cu fotbalul romanesc. Atunci cand rasfoieste ziarele si aude de ofertele jucatorilor romani, Racanel intreaba de fiecare in parte pe ce post joaca. Atunci cand a citit ca Borussia Dortmund ofera pentru Mirel Radoi 4,5 milioane de euro, a crezut ca este vorba despre un atacant de 19-20 de ani. Afland ca este vorba despre un jucator cu profil defensiv, Racanel ar fi fost in stare sa parieze ca transferul stelistului nu se va realiza niciodata. "E prea mult pentru un jucator de 23 de ani", a spus neamtul.
×
Subiecte în articol: sport trier