După a treia înfrângere consecutivă şi cu numai un punct în ultimele cinci etape, antrenorul dinamovist Ioan Andone vede o singură soluţie pentru ieşirea din criză: o victorie cu marea rivală Steaua, peste două săptămâni, după pauza prilejuită de meciurile echipei naţionale.
"Oţelul este aceeaşi echipă muncitoare, cu jucători umili, care se bat pentru fiecare minge. Avem două săptămâni, apoi vine meciul cu Steaua. Dacă nici atunci nu câştigăm, campionatul este compromis. Dacă ne prinde iarna şi diferenţa faţă de primele clasate e de 8 puncte, va fi greu de recuperat", a spus Andone.
Tehnicianul "câinilor" a acuzat şi prestaţia brigăzii conduse de Cristi Balaj: "Arbitrajul? E suspect. Prea multe lucruri necurate. Ni s-a dat un penalty degeaba, trebuia să ia galben jucătorul lor pentru simulare. Silviu Ilie trebuia eliminat pentru că l-a călcat pe Cristea. Nu a fost lăsat jocul cursiv, ni s-au acordat prea multe cartonaşe galbene. Prea multe ni se întâmplă".
"Suntem îngrijoraţi, este o serie de rezultate foarte proaste. În cinci meciuri am câştigat un singur punct, nu e normal ce se întâmplă. Îi acordăm credit antrenorului Ioan Andone. Nu neapărat pentru că vrem să respectăm angajamentul contractual, ci pentru că ştim ce muncă depune el. Nu se pune problema ca meciul cu Steaua să fie capital pentru el", a spus şi preşedintele lui Dinamo, Nicolae Badea.
De partea cealaltă, antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, a recunoscut că se gândeşte la titlu. "Vrem să adunăm puncte şi la final vedem. Visăm cu ochii deschişi, dar până la final mai este mult. Îmi pare rău de Ando, dar cred că merită să rămână la Dinamo. Am reuşit să câştigăm printr-o aşezare foarte bună în teren. Am dat dovadă de determinare şi am câştigat meritat, chiar dacă am ratat şi un penalty", a spus Munteanu.
"Mă bucură succesul. Dorinel a ştiut să îşi motiveze echipa şi este un bun antrenor. Dacă eram în penultima etapă, poate visam la campionat. Rămânem cu picioarele pe pământ. Oricum, mă bucură enorm victoria cu Dinamo, dar acum ne gândim cum să plătim primele. Însă ne descurcăm noi", a declarat după meci şi preşedintele clubului gălăţean, Marius Stan.