x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Andone: "Vom încerca să păstrăm tradiţia ultimilor ani"

Andone: "Vom încerca să păstrăm tradiţia ultimilor ani"

17 Oct 2010   •   00:00
Andone: "Vom încerca să păstrăm tradiţia ultimilor ani"
Sursa foto: /Intact Images

Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, este convins că echipa sa va da totul pe teren în derby-ul cu Steaua şi spune că va căuta să păstreze tradiţia rezultatelor din ultimii cinci ani, favorabilă echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare.

"E primul meci cu casa închisă. De când ne doream asta! Avem deja un argument şi trebuie să ne schimbăm şi să le dăm suporterilor noştri un meci bun şi cele trei puncte. Cred că astea sunt cele mai importante. Noi o să ne exprimăm la posibilităţi maxime pentru că trebuie să trecem peste perioada mai puţin fericită din ultima lună. În dorinţa noastră de a rămâne în plutonul fruntaş e un meci capital pentru noi. E clar pentru noi. O să dăm totul pe teren şi cu suporterii noştri aproape vom căuta să păstrăm istoria ultimilor ani, în care Dinamo nu a mai pierdut. În ultimii cinci ani...

Sunt importante trei puncte, un punct nu ne este de ajuns, asta e clar. Voi face o echipă de atac, nu pot să mă apăr. Vom căuta să redevenim echipa din primele etape când am înscris foarte multe goluri, să vedem şi dacă putem, pentru că Steaua este o echipă puternică, cu una dintre cele mai bune apărări. Au primit goluri numai din lovituri libere. Sunt obligatorii trei puncte la acest meci, impresia artistică o lăsăm pentru alte partide", a spus Andone.

Tehncianul dinamovist a comentat şi informaţiile apărute în presă, conform cărora Steaua ar fi solicitat efectuare a testului antidoping după meciul de duminică:

"Avem o datorie mare faţă de suporteri, e clar. Dacă până acum puneam eu presiune pe ei, acum pun ei presiune pe noi. Motivaţia vine de la sine în astfel de meciuri. Noi avem un avantaj că avem foarte mulţi jucători care au jucat astfel de derbiuri. Foarte bine că steliştii cer testul antidoping. Să stea aici până dimineaţa, noi suntem acasă. Am înţeles că vor toată echipa, eu zic să facă tot lotul. Nu avem nicio problemă. Poate îşi fac rău, că am înţeles că unul de-al lor a avut probleme. Noi nu am avut probleme. Ei au în lot un jucător care a avut probleme cu substanţele".

Derby de România, Dinamo-Steaua, se va disputa în această seară de la ora 20:30.

×
Subiecte în articol: liga 1