x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Claudiu Drăgan a revenit la UTA

Claudiu Drăgan a revenit la UTA

24 Sep 2010   •   00:00

Oficialii grupării UTA au perfectat transferul atacantului Claudiu Drăgan, în vârstă de 31 de ani, care ar putea debuta la meciul de duminică, de la ora 11:00, cu formaţia Gaz Metan CFR Craiova, din etapa a V-a a Ligii a II-a. Drăgan a mai jucat la UTA în urmă cu 10 ani, apoi la Dinamo, FC Argeş, Universitatea Craiova şi FC Naţional. El se pregăteşte de mai mult timp cu formația arădeană.

Conducerea clubului arădean va mai transfera săptămâna viitoare doi jucători. Ivorianul Abdoulaye Diarra, care a primit cartea verde din Cehia, unde a evoluat ultima dată şi portarul italian Rafaele Iome, care aşteaptă încă sosirea actelor.

×
Subiecte în articol: liga 2