x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dan Șucu vrea un alt Rapid de la anu’

Dan Șucu vrea un alt Rapid de la anu’

de Adi Munteanu    |    21 Mai 2024   •   08:40
Dan Șucu vrea un alt Rapid de la anu’

S-a tras linie sezonului din Liga 1. Liniștit în timpul campionatului regulat, el s-a agitat brusc după împărțirea în play-off și play-out. Până atunci calculele erau clare: FCSB și Rapid trag la titlu, iar Dinamo și FC Botoșani se duc sigur în Liga 2. După împărțire, însă, totul a devenit haotic, singura care a rămas cât de cât constantă a rămas FCSB, care a și câștigat titlul de campioană. În rest, clasamentul s-a tot amestecat de la o etapă la alta.

Sistemul cu înjumătățirea punctelor în partea a doua a sezonului a creat multe discuții. Argumentul Federației este „creșterea spectaculozității meciurilor și a interesului”. Argumentul contra a fost „Ne luați punctele, munca noastră”. Alt argument contra a fost ștergerea golaverajului, în play-off pornindu-se de la zero. FRF a rămas surdă la critici, iar regula a rămas bine-mersi valabilă. Doar două echipe sunt mulțumite, Dinamo și FC Botoșani.  Ambele cu un picior în „B”, dintr-odată au venit aproape de alte contracandidate și deja nu mai conta atât de mult că în sezonul regulat au fost ciuca bătăilor. De acum trebuiau să tragă tare. Desigur, au beneficiat și de ajutorul celorlalte codașe, care parcă doreau să ajute Dinamo și Botoșaniul să nu retrogradeze. În mare, au și reușit, ducându-le pe locuri de baraj. 

În play-off și Rapid mustăcea bucuroasă de înjumătățirea punctelor. Din cele 9 puncte care o despărțeau de titlu, au rămas doar 4. În plus, tocmai ce bătuseră FCSB cu 4-0 și calculau: „Îi batem și în play-off și suntem campioni”. Ce s-a întâmplat apoi cu Rapid este imposibil de înțeles. În campionatul regulat a dominat clar primele șase echipe pentru ca apoi, în play-off, s-a bată toate, cu excepția FCSB. Și așa, de la favorită la titlu a ajuns pe locul 6, departe de obiectiv și de Europa. La finalul meciului câștigat în acest weekend cu FCSB, scor 2-0, suporterii făceau haz de necaz: „Rapidului trebuie să-i programezi 30 de meciuri pe an cu FCSB și iese sigur campioană”. Până la urmă, Rapid are un bilanț excelent în fața FCSB. De la revenirea în prima ligă, giuleștenii au 7 victorii și doar două înfrângeri cu echipa lui Gigi Becali, iar golaverajul este zdrobitor: 23-8. „Noi nu cu FCSB avem probleme. Noi cu celelalte ne încurcăm”. Pe undeva au dreptate fanii. Din 9 martie, când au bătut FCSB cu 4-0, Rapid a suferit 8 înfrângeri. Un egal și o victorie, deci singurele puncte obținute în play-off  fiind cu FCSB.  

Revoluție în Giulești

Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, a trecut prin toate stările în acest sezon. În prima parte era încântat de-a dreptul de antrenorul Cristiano Bergodi. Făcuse achiziții importante, în frunte cu Rrahmani, echipa juca foarte bine și era în fruntea clasamentului. Apoi, scandalul de la club cu reținerea liderului galeriei și a însuși președintelui clubului, Daniel Nicolae, a dinamitat tot, iar echipa n-a mai jucat nimic. Șucu a arătat cu degetul către „rapidiștii profitori” și a anunțat că lucrurile vor sta altfel. L-a refuzat pe Marius Șumudică pe bancă după plecarea lui Bergodi în favoarea lui Bogdan Lobonț, care s-a dovedit că nu are autoritate în vestiar. Mai nou, i-ar fi spus lui Gigi Becali că ar vrea să copieze la Rapid stilul autoritar al lui Gigi. Însă aici va avea o mare problemă cu galeria, care galerie a fost dintotdeauna influentă în club. Desigur, dacă rezultatele vor veni, suporterii vor fi mulțumiți, însă un nou șir de eșecuri va agita spiritele în peluză. Să nu uităm declarația lui George Copos: „Pe mine galeria m-a alungat din Giulești”, fanii întâmpinându-l în fața stadionului cu o colivă, iar în tribună i se striga: „Vinde! Pleacă! Mori!”. Șucu are alt stil. El, spre deosebire de Copos, chiar investește în club. Șucu nu crede că „Planeta se scufundă”. Însă Șucu are un stil de conducere corporatist. Angajații au toți un target clar stipulat în contract și neîndeplinirea lui atrage concedierea. Și nu mai ține cont nici de faptul că angajatul este rapidist vechi sau mai nou. Iată, nu contează nici faptul că Daniel Nicolae a fost alături de echipă de la renașterea din Liga 4. Nu ține cont nici de urletul galeriei că l-a cerut insistent antrenor pe Sumudică, „rapidistul nostru”. 

Trăgând linie, observăm că pentru Dan Șucu, acest an a fost unul de acomodare la fenomenul fotbalistic. A început să-i placă, însă dorește ca lucrurile să se desfășoare așa cum vrea el, după regulile lui. Pe modelul „Vreau ca afară”, Șucu are în față numai modele de lux. Aducerea pe bancă a lui Neil Lennon, care a stat șase ani pe banca lui Celtic Glasgow și a cucerit cinci titluri de campion în Scoția, arată cam ce dorește Șucu de la Rapid. De asemenea, Șucu nu prea agreează fenomenul Ultras și ar dori un public britanic în tribune, „ca la teatru”. 

Dorinel schimbă tot

O revoluție este pe cale să se producă și la Galați. Dezamăgit că Oțelul a ratat ambele drumuri spre cupele europene, Dorinel a anunțat sfârșitul unei epoci la Galați. „Este finalul unui ciclu, care a început când am preluat echipa în Liga 3 și am adus-o în Liga 1 promovând an de an. Dar de acum o voi lua de la zero. Voi reconstrui echipa pentru noi obiective. Nu mai avem obiective promovarea sau supraviețuirea în Liga 1. Acum țintesc mult mai sus”, a declarat Dorinel după înfrângerea cu U Cluj în barajul pentru Conference League. 

Universitatea sau Universitatea?

Finalul de sezon mai are doar trei necunoscute, a doua participantă în Conference League, alături de CFR Cluj și dacă Dinamo și FC Botoșani vor rămâne în prima ligă. Răspunsul îl vom afla în acest weekend când au loc meciurile decisive. Pentru Conference League,  favorita pe hârtie ar fi Universitatea Craiova în fața Universității din Cluj. Oltenii par în creștere de formă acum după venirea lui Costel Gâlcă și nu concep să rateze Europa al doilea sezon consecutiv. De cealaltă parte, Universitatea Cluj beneficiază de un antrenor respectat de vestiar și care este în stare să motiveze echipa. Succesul de la Galați a demonstrat că U Cluj este o echipă răbdătoare în apărare și gata să speculeze orice ocazie ivită. Meciul se joacă la Craiova, pe „Ion Oblemenco”, iar câștigătoarea va juca în primul tur preliminar al Europa Conference League pe 12 iulie.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: dan sucu rapid sezon liga 1 Neil Lennon