x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Daniel Coman a demisionat din funcția de președinte al FC Hermanstadt

Daniel Coman a demisionat din funcția de președinte al FC Hermanstadt

de Redacția Jurnalul    |    13 Apr 2024   •   10:20
Daniel Coman a demisionat din funcția de președinte al FC Hermanstadt
Sursa foto: FC Hermanstadt

Președintele FC Hermanstadt, Daniel Coman, și-a anunțat demisia din funcția de președinte, după victoria 3-1 cu UTA Atad.

Mesajul privind demisia lui Dani Coman a fost postat, vineri, pe pagina de Facebook a clubului.

„Dragi sibieni, pentru mine ultimii ani au reprezentat o provocare enormă, căreia, în multe momente, consider că i-am făcut față cu brio! Se putea mai bine, clar, fiindcă tot timpul este loc de mai bine, iar în acest sezon calificarea ratată în play-off sau eliminarea din sferturile Cupei României le consider momente sensibile. Sibiul are fotbal, însă clădit pe un fundament sănătos, cu un stadion modern, o adevărată mândrie pentru comunitate, cu depășirea perioadei în care pericolul falimentului era unul real și sunt convins că acest drum va continua corect, presărat cu respect și apreciat de către toată lumea fotbalului”, spune Coman.

El adaugă că proiectul trebuie să continue fără el și că această plecare are legătură cu „prioritățile din viața și cariera” sa.

„Sibiul este pe harta primei ligi și va rămâne un capitol important în cariera mea! Consider că a venit acum timpul ca proiectul să continue fără mine și chiar dacă nu trebuie să justific aceasta decizie de a pleca de la Sibiu, ea nu are legătură decât cu prioritățile din viața și cariera mea în acest moment în care trebuie să pun și alte aspecte pe primul loc”, a mai spus Coman.

Demisia lui Dani Coman a venit după ce echipa din Sibiu a câștigat în deplasare meciul cu UTA Arad cu scorul 3-1.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Daniel Coman demisie FC Hermanstadt