x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo-Steaua, liber la provocări

Dinamo-Steaua, liber la provocări

de Dragos Stoica    |    14 Oct 2010   •   00:00
Dinamo-Steaua, liber la provocări
Jandarmeria se teme de incidente
În plină campanie internaţională de combatere a huliganismului pe arenele de fotbal după incidentele grave de la Geneva, care au dus la anularea partidei dintre Italia şi Serbia, ultraşii dinamovişti îşi vor incita duminică seară omologii stelişti prin purtarea unor tricouri care au inscripţionat mesajul "Mai '97", ce face trimitere la momentul când su­porterii "alb-roşii" au provocat un in­c­endiu la Peluza Sud a stadionului din Ghencea.

De-a dreptul halucinant este însă faptul că respectivele tricouri erau ieri comercializate chiar la magazinul  clubului, aflat la in­tra­rea în complexul sportiv de pe Şo­seaua Ştefan cel Mare, ceea ce conferă acestui demers un caracter oficial!

Nu aş spune că ar fi o instigare, pentru că semnificaţia zilei de 10 mai poa­te avea multiple conotaţii. Ne poa­te duce cu gândul la Carol I, la anul 1866, sau la Cristofor Columb. Dar dacă s-a gândit celebrarea huliga­nismului prin acest mesaj direct, este o dovadă penibilă de neputinţă. Deşi nu cred că cei de la Dinamo acceptă asta, pentru că Dinamo este un club mare, care a câştigat trofee şi nu are nevoie de asemenea spectacole.

Deocamdată, nimeni de la Dinamo nu şi-a asumat mesajul. Nu avem nici o declaraţie oficială", a declarat ieri pentru sport.ro pur­tă­to­rul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru. La data de 10 mai 1997, în timpul unui meci câştigat în Ghencea de Steaua cu 3-1, suporterii di­na­mo­viş­ti au dat foc mai multor rânduri de scaune ale peluzei de sub tabelă, ceea ce a devenit prilej de sărbătorire anuală.

×
Subiecte în articol: liga 1