x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Doar victoria ne ţine în viaţă

Doar victoria ne ţine în viaţă

de Mihai Igirosanu    |    05 Sep 2011   •   21:00
Doar victoria ne ţine în viaţă

Selectionerul Victor Piturca s-a decis ieri asupra primului '11' cu care va incepe meciul cu Franta, care va inaugura National Arena, programat in aceasta seara, de la ora 20:30. Fata de meciul castigat cu 2-0 in Luxemburg, Piturca ii va titulariza pe fundasul lui FC Porto, Cristi Sapunaru, pe stoperul celor de la Pandurii, Vlad Chiriches, si pe ex-stelistul Banel Nicolita. Galamaz s-a accidentat in Ducat, Torje este suspendat, iar Sapunaru va fi preferat lui Matel, gratie experientei superioare la nivel inalt. 'Franta nu joaca foarte bine, dar castiga, pentru ca are jucatori va­lorosi. La Tirana au condus repede cu 2-0 si n-au mai fortat.

De aceea au dat senzatia ca jocul lor a schiopatat. Echipa lor de la Euro 2008 era mai inchegata, acum e in reconstructie. Egalul ar fi un rezultat bun, de palmares, dar noi avem nevoie de victorie pentru a avea sanse bune de ca­lificare. Dar trebuie sa se mai impiedice si Bosnia', a declarat ieri selectionerul Victor Piturca. Selec­tio­nerul a vorbit deschis si sincer despre comparatia cu francezii: 'Nu cred ca le suntem superiori la nici un capitol. Am facut toate calculele si nu vedem unde le-am putea fi.

Le-am spus jucatorilor ca din astfel de meciuri se nasc vedetele si echipele. Asa s-a intamplat si la Constanta, la meciul cu Cehia, cand am promovat cinci, sase jucatori, iar in preliminariile urmatoare ne-am calificat in dauna Olandei'.

La randul sau, omul care, probabil, va fi din nou capita­nul Romaniei, fundasul lui Sahtior Donetk, Razvan Rat, a spus: 'Suntem pregatiti. Am avut cateva zile la dispozitie sa ana­lizam nationala Frantei. Credem in victorie, daca nu facem asta si intram pe teren cu cel mai mic gand ca Franta ne va putea bate, atunci sigur vom pierde. Victoria este singurul rezultat care ne tine in cursa de ca­lificare'.

Schimba si Blanc
Nu numai Victor Piturca va modifica formula de echipa fata de meciul de la sfarsitul saptamanii trecute. Nici omologul sau de pe banca Frantei, Laurent Blanc, nu este scutit de griji. Nemultumit de randamentul pe care axul central al defensivei l-a avut in Al­ba­nia, Blanc il va readuce in pri­mul '11' pe Rami, care-l va in­lo­cui pe Ka­bul. In atac ar putea apa­rea ra­pi­dul Remy, cel care a des­chis scorul in partida de pe Stade de France, 2-0 pentru Franta.

Clasament grupa D
1. Franta 7 5 1 1 11-3 16p
2. Bosnia 7 4 1 2 10-7 13p
2. Belarus 8 3 3 2 6-4 12p
4. ROMåNIA 7 3 2 2 10-6 11p
5. Albania 6 2 2 2 4-6 8p
6. Luxemburg 8 0 1 7 1-15 1p

×
Subiecte în articol: fotbal intern