Timişoara este foarte aproape să intre de la începutul săptămânii viitoare într-o nouă etapă. Scandalul dintre patronul Marian Iancu şi Cosmin Contra s-a stins în urma unei discuţii între cei doi, care a lămurit lucrurile. Totuşi, Contra nu va mai rămâne la clubul de pe Bega nici măcar ca jucător, contractul său expirând în această iarnă. Cosmin Contra a confirmat împăcarea cu Iancu: „Am avut o singură discuţie la telefon cu domnul Iancu. Eu am greşit, nu trebuia să ne certăm în public”.
Viitorul antrenor al Timişoarei va fi anunţat la începutul săptămânii viitoare, iar numele acestui este aproape cunoscut: Duşan Uhrin jr. Momentan liber de contract, după plecarea de la echipa cipriotă AEL Limassol, tehnician ceh s-a declarat deja încântat să revină în Banat, acolo unde a mai antrenat între 11 iunie 2007 şi 2 decembrie 2008.
Uhrin jr. este aşteptat luni la Timişoara, acolo unde va negocia preluarea echipei într-o discuţie cu patronul Marian Iancu, cu preşedintele Gheorghe Chivorchian şi cu managerul sportiv Daniel Stanciu, cel care l-a adus pe ceh în urmă cu trei ani şi care l-a contactat şi acum. Din câte se pare, negocierile vor fi extrem de scurte, Uhrin jr. dându-şi deja acordul de principiu.