Avem parte de un final de sezon mai încins ca niciodată. Atât în play-off cât și la retrogradare sunt mari emoții și ultimul meci, de duminică, este mai decisiv ca niciodată. Țintarul ultimei runde din play-out arată extrem de interesant: ultimele cinci clasate și aflate în pericol de retrogradare joacă cu primele clasate, care nu mai au un obiectiv. Singura miză ar mai fi barajul pentru Conference League, unde singurele echipe implicate sunt Oțelul și U Cluj.
Se mai aliniază o dată astrele pentru Dinamo?
Toate echipele din subsol sunt condamnate să învingă ca să spere la salvare, iar cea mai ingrată misiune o are Mircea Rednic. Lider cu UTA în play-out, nu mai are niciun obiectiv. Nu are licență UEFA, deci nu este eligibilă pentru barajul de UECL, nici nu poate fi detronată din fotoliul de câștigătoare a play-out-ului. Dar are meci în București cu Dinamo, echipă care are nevoie și de 3 puncte, și de trei rezultate favorabile în celelalte meciuri. Doar un egal înseamnă retrogradare directă. Deci, pentru Dinamo, pe lângă victoria cu fostul dinamovist Rednic mai are nevoie și de o aliniere a astrelor favorabilă. Dar, la capitolul ăsta, Dinamo a fost mai mereu norocoasă. Nu mai departe de anul trecut, și tot în ultima etapă, „câinii” aveau nevoie, ca să acceadă în play-off-ul de promovare, ca nu mai puțin trei echipe să se încurce. Mai exact, Unirea Slobozia, Concordia Chiajna și FC Brașov, niciuna din ele să nu câștige. Atât de bine s-au aranjat astrele, încât Dinamo nici nu a mai avut nevoie să învingă pe deja retrogradata Poli Timișoara, remizând însă cu mari emoții.
Acum Dinamo are același scenariu în față, cu diferența că nu-i mai este de ajuns meciul egal. Pe scurt, trebuie să învingă UTA, Poli Iași să piardă acasă cu Petrolul, Voluntari să piardă acasă cu U Cluj, iar Botoșani să piardă la Galați, cu Oțelul.
Ce va face Mircea Rednic?
În situația cea mai delicată se află Mircea Rednic. Practic, în mâna lui stă toată salvarea lui Dinamo. Fost jucător emblematic al câinilor, a cucerit ca antrenor și ultimul titlu de campion al „câinilor”, a pregătit echipa în prima parte a sezonului în care a retrogradat și apoi alungat cu scandal și restanțe financiare, ei bine, Rednic mai are în spate și un oraș extrem de ostil față de Dinamo (galeria UTA-ei este înfrățită cu cea a CSA Steaua), iar arădenii doresc cu ardoare ca Dinamo să retrogradeze, iar dacă asta se va întâmpla cu „ajutorul” UTA, i-ar face și mai fericiți. De partea cealaltă, „câinii” încă speră un ajutor de la Rednic, altfel, va deveni cel mai detestat jucător din istoria clubului. De altfel, Rednic a și glumit de situația în care este el acum: „Sunt ca în bancul cu găina. Dacă ne bat o să zică că le-am dat meciul, dacă-i batem o să zică că sunt stelist. Dar nu am și varianta de mijloc. Nu mă pot împiedica ca găina. Dincolo de glumă, suntem profesioniști și nu facem jocurile nimănui”.
Suporterii dinamoviști nu sunt la fel de glumeți: „Nu mai au nimic de făcut în sezonul ăsta. Au toate în căruță, ce mai vor? Să vină doar ca să ne retrogradeze? Astea nu vor rămâne așa, domnule Rednic!”, a fost amenințarea fanilor lui Dinamo.
Arbitrul 2: U Cluj
Spre deosebire de UTA, care nu mai are niciun obiectiv, U Cluj dorește să participe la meciul de baraj pentru Conference League, cu Oțelul (dacă aceasta va pierde Cupa României), și apoi cu ocupanta locului 3 din play-off. Dar pentru asta clujenii trebuie să se mențină pe locul 10. Iar asta implică victorie la Voluntari pentru că în spatele lor, la doar 1 punct este Petrolul, care joacă la Iași. În concluzie, și Ioan Sabău are o presiune... și mai are una: a galeriei, care galerie este înfrățită cu cea de la Dinamo, iar o victorie a Clujului la Voluntari ar mai oferi o șansă „câinilor”.
Mititelu e resemnat
Deși mai are șanse de salvare directă, FCU Craiova 1968 speră doar să prindă in extremis un loc de baraj. „Prea multe trebuie să se întâmple ca să ne salvăm. Barajul ne este suficient. Am văzut ce echipe sunt acolo. Am trece de ele, dar să prindem barajul. Și dacă nu? Care e problema? N-a murit nimeni de asta. Probabil o să mai pierdem poate niște suporteri”, declara patronul Adrian Mititelu. Oltenii au ultimul meci cu Hermannstadt, acasă. Sibienii sunt tot fără obiectiv, însă echipa este incomodă și în niciun caz nu ar „trânti” un meci de dragul lui Mititelu. Hermannstadt e o echipă solidă, și doar ghinionul i-a împiedicat anul acesta să nu ajungă în play-off.
Oțelul, la două capete
Galațiul are două două obiective, ambele accesibile. Primul este câștigarea Cupei României. Cu trofeul câștigat, Oțelul merge direct în preliminariile Europa League și n-o va mai interesa barajul cu U Cluj. Al doilea obiectiv este doar în cazul în care nu va cuceri Cupa României. Atunci Dorinel Munteanu va trebui să ia în serios barajul cu ardelenii lui Sabău, iar Europa nu mai este atât de aproape. Practic, în meciul cu disperata FC Botoșani, Oțelul este cu mintea în altă parte, Dorinel va menaja jucătorii de bază pentru finala de pe 15 mai de la Sibiu, cu Corvinul Hunedoara. Iar dacă se vor salva în cele din urmă și Botoșaniul, și Iașiul, va avea loc o premieră în fotbalul românesc: pentru prima oară în istorie vor fi patru echipe din Moldova în primul eșalon, Poli Iași, FC Botoșani, Oțelul Galați și nou-promovata Gloria Buzău.