x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Etapa a 9-a: Concordia bate pe Delta Tulcea şi egalează pe Ceahlăul şi Săgeata în fruntea clasamentului. Vezi toate rezultatele!

Etapa a 9-a: Concordia bate pe Delta Tulcea şi egalează pe Ceahlăul şi Săgeata în fruntea clasamentului. Vezi toate rezultatele!

24 Oct 2010   •   00:00
Etapa a 9-a: Concordia bate pe Delta Tulcea şi egalează pe Ceahlăul şi Săgeata în fruntea clasamentului. Vezi toate rezultatele!
Sursa foto: /www.liga2.ro

Astăzi, în ultimul meci din cadrul etapei a noua a ligii secunde la fotbal, Concordia Chiajna, una dintre favoritele la promovarea în Liga I, joacă pe teren propriu împotriva celor de la Delta Tulcea.

Ieri, în derby-ul rundei, Petrolul Ploieşti a smuls egalul pe terenul lui CFR Craiova în zece jucători, după ce Pop s-a accidentat, iar antrenorul Vivi Răchită efectuase toate schimbările. De pasul greşit al "găzarilor" a profitat FC Bihor care, graţie victoriei obţinută pe teren propriu în faţa Unirii Alba Iulia, a egalat formaţia ploieşteană în fruntea clasamentului. Într-o altă partidă, echipa  lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanţa, a învins în deplasare pe Dinamo II, soartă pe care a avut-o şi rivala Steaua, care a fost întrecută de Astra II.

Iată rezultatele înregistrate până acum:

Seria I

Sâmbătă

Astra II Giurgiu - Steaua II Bucureşti 3-1
Au marcat: C. Gheorghe 10-penalty, William 57, 90+1 / I. Dumitru 65

Gloria Buzău - FC Snagov 3-1
Au marcat: Ursu 28, Ungureanu 60, 90 / Nistor 55

Săgeata Năvodari - Farul Constanţa 1-0
A marcat: Turcu 69

Dinamo II Bucureşti - Viitorul Constanţa 0-2
Au marcat: Cristocea 63, Sin 90+1

CF Brăila - FC Botoşani 1-1

Au marcat: N. Bucă 26 / Vrabie 19

Dunărea Galaţi - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-2
Au marcat: Cârjan 31, 76 / Gafiţa 18, 21

Juventus Bucureşti - CS Otopeni 3-0

Au marcat: Creţu 33, 69, Nica 90+1

Duminică

Concordia Chiajna - Delta Tulcea 1-0
A marcat: Chiţu 9

CLASAMENT:
1. CEAHLĂUL 21 p (+16), 2. Săgeata 21 (+11), 3. Concordia 21 (+9)...14. Juventus 8, 15. Gloria 5, 16. CF Brăila 2.


Seria a II-a


Sâmbătă

CSM Rm. Vâlcea - FC Silvania 3-0
A marcat: Balauru 4, 53, 68

FC Bihor - Unirea Alba Iulia 2-0

Au marcat: Danci 61, Mărkuş 88

ACU Arad - FC Argeş 0-3
Au marcat: Ad. Voicu 35, Murineanu 73, Al. Popa 83

Arieşul Turda - Mureşul Deva 2-0

Au marcat: Şaim 23, Bucur 34

Gaz Metan CFR Craiova - Petrolul Ploieşti 1-1

Au marcat: Trifu 42 / Opriţa 82

Vineri

Voinţa Sibiu - ALRO Slatina 0-0


CS Mioveni - UTA 3-3

Au marcat: Olteanu 18, Năuiu 27, Ayza 49 / Ţucudean 53, Cl. Drăgan 58, Neagu 74

* meciul ACSMU Poli Iaşi-Minerul Lupeni nu se dispută deoarece oaspeţii s-au retras din campionat

CLASAMENT: 1. PETROLUL 16 p (+9), 2. FC Bihor 16 (+4), 2. CS Mioveni 15 (+6)...14. FC Argeş 8, 15. Silvania 7, 16. Minerul 0.

×
Subiecte în articol: liga 2