x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Etapa a 9-a: Rezultate complete, marcatori şi clasament

Etapa a 9-a: Rezultate complete, marcatori şi clasament

28 Sep 2010   •   00:00
Etapa a 9-a: Rezultate complete, marcatori şi clasament
Sursa foto: /Intact Images
După ce a încurcat Steaua, Unirea Urziceni a reuşit încă o surpriză în ultimul meci al etapei a 9-a, învingând-o cu 1-0 pe Dinamo, care a ajuns la a patra partidă consecutivă fără succes în campionat. Tot luni, Universitatea Craiova a obţinut o victorie concludentă, 4-1 în deplasare cu FCM Târgu Mureș, și a părăsit zona retrogradabilă, în care a intrat însă campioana CFR Cluj. Iată rezultatele complete din etapa a 9-a, marcatorii şi clasamentul la zi al Ligii I:

Vineri, 24 septembrie

Universitatea Cluj - CFR Cluj 1-1
Au marcat: Cl. Niculescu 15 / Traore 30


Sâmbătă, 25 septembrie

FC Vaslui - Gloria Bistriţa 1-0
A marcat: Adailton 67


Duminică, 26 septembrie

Sportul Studenţesc - Astra Ploieşti 0-1
A marcat: Fatai 45

Oţelul Galaţi - Steaua 1-0
A marcat: Sîrghi 19

Pandurii - FC Timişoara 0-1
A marcat: Axente 41

Rapid - Victoria Brăneşti 7-1
Au marcat: Cassio 25, 59, Cesinha 29, M. Roman 62, M. Constantin 64-penalty, Frunză 68, C. Lazăr 88 / Simion 39


Luni, 27 septembrie

FCM Târgu Mureş - Universitatea Craiova 1-4
Au marcat: Fl. Dan 62-penalty / Găman 8, M. Costea 42-penalty, Prepeliţă 67, Wobay 90

FC Braşov - Gaz Metan Mediaş 0-0 (final)

Unirea Urziceni - Dinamo 1-0
A marcat: Rusescu 35-penalty
Eliminat: Garat 71 (Dinamo)


                                   Clasament

  1 Oţelul Galaţi
9 6 1 2 11-7 19p
  2 Rapid 9 5 3 1 17-5 18
  3 FC Timişoara 9 4 5 0 15-11 17
  4 Gaz Metan 9 4 3 2 13-7 15
  5
Steaua
9
4
3
2 12-8 15
  6
Dinamo 9 4 2 3 24-19 14
  7 SC Vaslui 9 4 2 3 13-11 14
  8
"U" Cluj 9 4 2 3 14-15 14
  9 Unirea Urziceni 9 3 3 3 6-8 12
10
FC Braşov
9
2
5 2 9-8 11
11 Univ. Craiova 9 2 4 3 11-11 10
12
FCM Tg. Mureş
9
3 1
5
9-17
10
13
Gloria Bistriţa
9
2 3
4 12-13
9
14 Astra Ploieşti 9 1 6 2 10-12 9
15 CFR Cluj 9 2 3 4 10-14 9
16 Victoria Brăneşti
9
2 2 5
11-19 8
17 Sportul Stud.
9
2
2
4
13-17 7
18 Pandurii Tg. Jiu
9
1
3
5
6-13 6

×
Subiecte în articol: liga 1