Să nu uităm că la finalul sezonului regulat punctele se vor înjumătăți, iar cele 6 puncte vor deveni 3. Departajarea dintre play-off și play-out se va face însă înainte de înjumătățire. Practic, UTA, de exemplu, care în acest moment este pe locul 14, are nevoie de două victorii mai mult decât cele nouă echipe de deasupra ei și sare direct pe locul 5, în timp ce Sepsi, acum pe 5, cu două înfrângeri consecutive, ar putea ajunge pe loc retrogradabil.
Superliga este în acest moment împărțită în patru grupuri. În primul grup este doar FCSB. S-a detașat la 8 puncte de urmăritori și titlul este doar la mâna ei, primul după 2015. Al doilea grup are doar trei echipe, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Rapid. Ele luptă în primul rând pentru locurile de cupe europene. Locul 2 duce sigur în Conference League, locul 3 duce la un baraj, în timp ce locul 4 e pe dinafară dacă nu va câștiga CFR sau Universitatea Cupa României. Care Cupă are din acest an o importanță mai mare, câștigătoarea urmând să joace în preliminariile Europa League, iar asta înseamnă o șansă în plus pentru accederea în grupele europene. Ultimul grup este cel al codașelor Dinamo și FC Botoșani, însă victoria „câinilor” cu 2-0 pare că i-a condamnat pe moldoveni definitiv la retrogradare, în timp ce pentru Dinamo cele trei puncte parcă-parcă mai aduc un dram de speranță.
FCSB pare cu o mână pe titlu
Lider cu 8 puncte avans, FCSB visează la titlu după ani în care a fost abonată doar la locul 2, iar campioanele s-au numit Astra, Viitorul, CFR sau Farul. Acum situația pare diferită față de anii precedenți. Are din nou cel mai valoros lot din Liga 1, însă în acest sezon adversarele par în pierdere de turație pentru că și echipa lui Gigi Becali a făcut destui pași greșiți. Cu cele două înfrângeri surprinzătoare, acasă, cu Oțelul și Rapid, teoretic distanța nu trebuia să fie așa de mare. S-au împiedicat însă, la fel de surprinzător, și urmăritoarele. Chiar dacă jocul este criticat pentru evoluția lipsită de coerență, pe rând Olaru, Șut, Coman sau Băluță au făcut ce au făcut și au salvat echipa în situații grele.
CFR duce dorul lui Dan Petrescu
Sezonul trecut CFR Cluj a pierdut titlul pe mâna lui Dan Petrescu după ani de titluri consecutive. Magia „Bursucului” a dat rateuri și a plecat în Coreea de Sud. La unison, atât suporterii, cât și o mare parte din lot s-au bucurat că la Cluj o să dispară fotbalul ultrapragmatic. „Poate vom juca și noi spectaculos”, spuneau suporterii la numirea lui Mandorlini ca antrenor. Schimbarea stilului de joc nu a dat roade. Veteranii lotului, obișnuiți atâția ani cu stilul lui Petrescu, nu s-au putut adapta. Exemplul cel mai vizibil este al lui Ciprian Deac. Pe vremea Bursucului echipa începea cu el. Acum abia mai prinde finaluri de meci. Dar și randamentul lui este foarte scăzut într-o echipă chitită pe atac. În plus, CFR nu mai câștigă în deplasare. A adunat în ultimele cinci meciuri de pe teren străin doar două puncte și a pierdut la Craiova, Sf. Gheorghe și Sibiu, locuri de unde clujenii se întorceau cu maximum de puncte. De altfel, în ultimele cinci etape a și pierdut contactul cu FCSB: două înfrângeri și trei egaluri, însă înfrângerea cu Sepsi i-a cam pregătit bagajele lui Mandorlini. „Nu s-a întâmplat niciodată să avem o serie atât de lungă de insuccese. Suntem nemulţumiţi de rezultate, dar e o culpă comună, nu e doar vina antrenorului”, a declarat Cristi Balaj.
Universitatea, la mâna lui Mitriță
Tot la 8 puncte de lider este și Universitatea Craiova. Oltenii declară la începutul fiecărui sezon că vor titlul, însă urmează mai mereu o suită de rezultate dezamăgitoare, care îndepărtează și publicul de pe stadion, și echipa de obiectiv. Anul acesta, poziția în clasament i se datorează în cea mai mare măsură lui Alex Mitriță. O locomotivă a echipei a făcut de toate. A marcat 7 goluri, a pasat decisiv pentru 5 goluri. Fără el Universitatea nu era acum printre primele 10 echipe ale campionatului. Au dezamăgit însă vedetele Andrei Ivan și Iovan Marcovic, mai mult apostrofați de fani decât aplaudați în ultima vreme. Patronul Mihai Rotaru, care a anunțat că vrea să se retragă la vară de la conducerea echipei, a promis că va lăsa succesorului „o echipă de luat titlul”. A anunțat și schimbări în lot în această iarnă, iar dezamăgitorii Ivan, Marcovic, Ișfan și Bairam ar putea pleca din Bănie.
Rapid, când accelerat, când marfar
Există o vorbă în Giulești: „La Rapid nu e bine când e liniște. Iar când nu e liniște sigur urmează ceva rău”. Plecarea lui Adrian Mutu a surprins, însă mai mult a surprins aducerea lui Bergodi, în dauna lui Șumudică. În vară, Șumi, atunci liber de contract, a dat celebra declarație: „Rapidistul din mine a murit. Nici nu mai vreau să antrenez Rapidul, dar dacă aș fi antrenor la Rapid aș lua titlul, care rămâne cel mai mare vis al meu, de rapidist”. Ulterior, după începutul de sezon ezitant cu Bergodi, echipa a început să aibă rezultate, a învins rivalele Dinamo, FCSB și CFR, însă de cinci etape… nicio victorie. „E ca un făcut. Când batem Steaua ori retrogradăm, ori nu mai batem pe nimeni”, spun suporterii. În ultima etapă a anului joacă la Constanța, cu Farul. Hagi & co. sunt la trei puncte de Rapid și o victorie n-ar face rocada, datorită golaverajului, dar le-ar aduce umăr la umăr, treabă care numai liniște n-ar aduce în Giulești. Patronul Șucu a pornit deja o campanie de transferuri și a dat asigurări că poziția lui Cristiano Bergodi nu este în pericol.
Sepsi este din nou sus
Parcursul covăsnenilor a fost în această toamnă dezamăgitor. Concentrată mai mult pe cupele europene a lăsat pentru „mai încolo” Superliga. Necalificarea în grupele Conference League a iritat spiritele în vestiar, iar pe teren Sepsi nu arăta nimic. Intervenția patronului Laslo Dioszegi, extrem de vehementă în privința „bisericuțelor” români vs străini, a calmat vestiarul și Sepsi a urcat pe loc de play off. Chiar dacă a ieșit din Cupa României, Sepsi poate spera să spargă grupul CFR-Universitatea-Rapid, mai ales după victoria cu CFR. Ultimul meci al anului îl dispută la Sibiu, cu Hermannstadt, altă echipă echilibrată, și care, în caz că o învinge pe Sepsi, poate urca ea pe loc de play off.
Sabău a făcut ordine
Istoria recentă a arătat că cel mai potrivit antrenor pentru „U” Cluj este Ioan Ovidiu Sabău. Și are toate argumentele de partea lui. Este suporter al Șepcilor Roșii din copilărie, impune respect și chiar dacă marile performanțe în țară le-a obținut cu Dinamo și Rapid, seriozitatea de care a dat dovadă în întreaga carieră a impus respectul tuturor fanilor. Pe lângă asta, anul trecut a făcut minuni și a salvat echipa, iar acum, revenit, a urcat-o pe loc de play off. Ultimul meci al anului este cu rivala din Gruia în derby-ul clujean. „U” ar putea profita de criza de la CFR, iar o victorie i-ar apropia la doar un punct.
Farul, prima sub linie
Prima echipă plasată în play-out este, la golaveraj, campioana en titre. Hagi a greșit cu Farul la fel cum s-a greșit și la Sepsi. Prioritatea a fost calificarea în grupele Conference League lăsând în planul 2 campionatul intern. Au ratat Europa și nici în Liga 1 nu au mai jucat la nivelul campioanei de anul trecut. Greu de explicat căderea Farului în condițiile în care au pierdut un singur titular, pe Alibec, dar Hagi a adus „decarul” perfect, Budescu. Acum, Farul a revenit în cărți pentru play off. Depinde pe ce loc va termina anul în urma meciului cu Rapid.
Cum poate salva Dinamo sezonul
Oricât pare de ciudat, după un sezon dezastruos în care a adunat doar 3 victorii, din care două cu, cel mai probabil, retrogradata FC Botoșani. Mai are o victorie cu Voluntari, în luna august, același adversar pe care-l va întâlni și în ultima etapă a anului. Cu un succes, Dinamo ar veni la 7 puncte de grupul echipelor din față, iar înjumătățirea punctelor ar aduce „câinii” în marja de o victorie pentru părăsirea locurilor retrogradabile direct. „Gurile rele” spun că Dinamo are cele 3 puncte asigurate cu Voluntariul, echipă care mai mereu „s-a înclinat” în fața dinamoviștilor. De altfel, când Dinamo a fost prima oară în pericol de retrogradare, însuși primarul a oferit locul Voluntariului în prima ligă dinamoviștilor. În cele din urmă FRF și LPF au salvat echipa mărind numărul echipelor de la 14 la 16.