x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Performerii turului

Performerii turului

de Adi Munteanu    |    05 Noi 2024   •   06:40
Performerii turului

​​​​​​​Final de tur în sezonul regular. Pe vremuri, înaintea sistemului cu împărțirea play-off - play-out, era jumătatea competiției, urma vacanța de iarnă și returul începea în martie, iar lidera turului era numită, neoficial, campioană de toamnă, și, conform statisticilor, „campioana de toamnă” era, de obicei, și campioana la final. Rar s-a întâmplat ca lidera turului să piardă din turație în retur încât să piardă „titlul mare”. FRF a complicat însă sistemul de dragul suspansului și „campioana de toamnă” de pe vremuri nu mai înseamnă nimic. Nici măcar simbolic. 

Vechiul sistem de desfășurare a Ligii 1, cu turul toamna și returul primăvara avea un rost sportiv logic. Turul se încheia la începutul lunii decembrie și urmau aproape trei luni de vacanță și pregătire pentru retur. Echipele aveau la dispoziție o perioadă confortabil de lungă pentru a pregăti a doua parte de campionat. Dau exemplul Stelei. O lună făceau pregătirea de iarnă la Forban, apoi plecau în turneu, pentru încă o lună, de meciuri amicale în Italia. Acum după aglomerarea calendarului, vacanța de iarnă începe pe 21 decembrie, iar sezonul reîncepe pe 18 ianuarie. Astfel că cele trei luni de „încărcare a bateriilor”, cum era numită pregătirea de după Sărbători, s-a redus la doar două săptămâni plus câteva zile libere de Crăciun și Revelion. „Concediile noastre sunt mai scurte decât ale altor oameni. Practic, noi avem vreo 10 zile vara și 7-8 zile iarna, de Sărbători. În rest, suntem «la muncă». Asta e, vacanțe scurte și perioade de pregătire pe repede înainte, insuficiente să omogenizezi o echipă, mai ales că e perioadă de mercato, și se fac achiziții în perioada asta. S-a dus perioada în care Nea Piți ne alerga cu săptămânile la Forban și după aia rupeam tot în campionat.”, descria fostul internațional Andrei Cristea. 

Cât va rezista U Cluj?

Surpriza sezonului este incontestabil echipa pregătită de Ioan Sabău. „Campioana de toamnă” a fost neînvinsă 10 etape, a învins greii campionatului, CFR, Rapid, a ratat de puțin victoriile cu FCSB și Universitatea Craiova și este lider detașat în clasament. Avansul nu este decisiv, însă constanța jocului dă speranțe suporterilor ca, în sfârșit, „Șepcile roșii” să prindă măcar cupele europene, dacă nu și primul titlu din istorie. „U” a jucat doar de două ori în cupele europene, Cupa Cupelor în 1965 și Cupa UEFA în 1972. În rest echipa fanion a Clujului s-a zbătut între mijlocul clasamentului Ligii 1 și retrogradări, inclusiv în Liga 3. Aducerea lui Sabău a adus și o seriozitate puțin cunoscută la cluburile noastre. „Cum să nu-l asculți pe Neluțu Sabău? Te copleșește cu atitudinea și ținuta lui. Impune respect, este un exemplu pentru toți”, îl descrie Pițian, fost jucător la U Cluj. Până la noua întrerupere a campionatului pentru meciurile naționalei din Liga Națiunilor, U Cluj are programate două meciuri, cu FCSB la Cluj, cu FC Hermannstadt la Sibiu, iar până la finalul anului cu UTA, CFR, Petrolul și Sepsi. „Am făcut 30 de puncte în acest tur și echipa a arătat că are caracter. Trebuie să ne concentrăm pe play-off. Dacă ne calificăm în play-off și am mare încredere în acest grup că o putem face, atunci putem să vorbim de lupta la titlu”, a spus Ioan Ovidiu Sabău. 

Dinamo, poză cu clasamentul

Anul trecut „câinii” trăiau cu emoțiile unei noi retrogradări. Fanii sperau ca măcar în următorii 3-4 ani Dinamo să nu mai trăiască cu griji și să devină măcar o echipă de mijlocul clasamentului. Criza nu-i lăsa să viseze la mai mult. Lipsa licenței pentru cupele europene, clubul fiind încă în insolvență, nu oferea optimism. „Măcar să terminăm cu insolvența asta blestemată. Poate se construiește și stadionul... Trebuie să avem răbdare și să nu mai picăm în «B»”, comentau suporterii din DDB. Însă sezonul acesta Dinamo este altceva. Peste așteptări. În afara celor două șocuri cu FCSB, în campionat și în Cupă, în care scorul general e 0-6, Dinamo a arătat un joc bun și o echipă bine omogenizată de Kopic. Politic și Cîrjan au devenit lideri ai echipei și este meritul lor că la finalul turului „câinii” sunt pe podiumul Ligii 1. „Este bună treaba pe care o face Kopic. Ce mă supără este că din cei 11 titulari doar Politic, Cîrjan și Opruț sunt români. Restul sunt numai jucători străini. Mă bucur că pe parcursul meciului îi mai bagă pe Mărginean, Bani, Caragea sau Bordușanu. Pe Patriche nu-l mai pun la socoteală la vârsta lui. La 38 de ani nu mai e un jucător de viitor. Vom vedea cum vor crește acești tineri, pentru că la Dinamo, în istoria clubului, nucleul de bază al echipei a fost mereu alcătuit din jucători crescuți la Dinamo. Acum, în afară de Bani, nu mai este niciun jucător crescut de Dinamo. Mai este doar Bordușanu, însă mai are până să fie titular de bază”, a spus Florin Prunea, fost portar și președinte la Dinamo.

„Campioana unei mari neiubiri”

La Craiova, indiferent că este vorba de echipa lui Mihai Rotaru sau de echipa lui Adrian Mititelu, nu este niciodată liniște. S-a sperat că venirea lui Costel Gâlcă la Universitatea va potoli apele. Timpul a demonstrat însă că clocotul există încă, doar că un timp a fost pus un capac pe oala scandalurilor. Așa cum am scris în Jurnalul la instalarea lui Gâlcă, antrenorul nu este potrivit pentru Craiova. Acolo nu are ce să caute un antrenor calm, un gentleman. Acolo va avea succes doar un antrenor tip Sorin Cîrțu, agitat, care distruge bănci de rezerve, care contestă, urlă și înjură tot timpul. De altfel, Sorin Cârțu și acum, când nu mai face parte din club, continuă să bage bățul prin gard agitând spiritele la club, contestând constant alegerile lui Gâlcă și cerându-i să plece de la Craiova. „Este limpede că totul este greșit la Universitatea. Gâlcă nu are nicio autoritate. A fost naiv când a venit crezând că va pune lucrurile în ordine la club. Cum să faci ordine când mofturile lui Mitriță cântăresc mai mult decât orice zice Gâlcă? De Mitriță nu te poți atinge nici cu o floare, dar pe antrenor, oricare ar fi el, acum este Gâlcă, îl poți tăvăli cum vrei. Ce autoritate poate avea el în vestiar când i se spune «Nu vezi că nu te iubește nimeni aici»?”, ne-a spus o sursă din club. Cu situația aceasta incertă, în care Gâlcă vorbește „la pereți”, jocul Craiovei este tot mai slab, cu tot cu Mitriță în teren și la ritmul acesta pot pierde chiar play-off-ul. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: final tur sezon regular play off play ou