x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ce spune Iordănescu, despre prelungirea contractului cu FRF: E foarte important şi ce resurse are federaţia

Ce spune Iordănescu, despre prelungirea contractului cu FRF: E foarte important şi ce resurse are federaţia

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2024   •   22:00
Ce spune Iordănescu, despre prelungirea contractului cu FRF: E foarte important şi ce resurse are federaţia

Cei patru ani de contract pe care îi propune Federaţia Română de Fotbal pentru prelungirea contractului selecţionerului presupune multe responsabilităţi din partea antrenorului, dar în acelaşi timp FRF trebuie să demonstreze ce resurse are pentru a susţine munca acestuia, a spus, luni, Edward Iordănescu, într-o conferinţă de presă.

"Au fost multe discuţii, speculaţii, dar au fost de bun simţ. Însă trebuie să limpezim asta şi spun cât se poate clar că focusul meu este pentru cele două jocuri amicale. Şi vreau ca echipa să rămână concentrată, nu avem un european în faţă, avem două testări cu importanţă foarte mare pentru ceea ce urmează. Şi trebuie să ne concentrăm acolo, sunt ultimele repetiţii şi am aşteptări mari, cu toate că sunt conştient în acelaşi timp că ceea ce se va întâmpla în aceste două meciuri nu se va întâmpla şi la EURO. În ceea ce mă priveşte, am spus imediat după calificare că pentru mine nu este o prioritate contractul meu, ci pregătirea turneului final, pentru că ne-a lipsit atât de mult şi vrem să gestionăm cât mai bine momentele, să facem o analiză cât mai bună, să parcurgem etapele cât mai concret şi eficient şi să reuşim să propunem la EURO cea mai bună versiune a noastră. Referitor la contractul meu sigur că este un subiect de interes, şi pentru mine e foarte important, dar nu a fost o prioritate. Au fost mai multe discuţii. Din punctul meu de vedere, în momentul de faţă este foarte clar ce aşteaptă federaţia de la mine şi staff-ul meu. Vorbim despre patru ani şi de multe responsabilităţi. E foarte important şi ce resurse are federaţia pentru a ne ajuta şi ne a susţine munca, pentru ca noi să ne atingem obiectivele propuse", a declarat Iordănescu.

El s-a arătat mulţumit de colaborarea de până acum cu FRF, precizând că ar fi fost dispus să semneze o prelungire a contractului înainte de EURO 2024 şi o rediscutare a angajamentului la finalul competiţiei.
 

×
Subiecte în articol: iordănescu contract FRF