Gaz Metan şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, joi, la Mediaş, într-o partidă din etapa a 29-a a Ligii I de fotbal.
Ambele echipe au irosit mai multe ocazii de gol, medieşenii cerând penalty în nu mai puţin de trei rânduri.
Oţelul a avut ocazii uriaşe de gol prin ''veteranul'' Florin Cernat (58, 65), de fiecare dată singur cu portarul.
Gaz Metan nu a pierdut în ultimele patru meciuri, în care a înregistrat o victorie şi trei egaluri. Oţelul este şi ea neînvinsă de trei partide (două victorii şi un egal), informeaza Agerpres.
În tur scorul a fost egal, 1-1.
CS Gaz Metan Mediaş - FC Oţelul Galaţi 0-0, stadion "Gaz Metan" - Mediaş
Cartonaş roşu: Valentin Creţu (Gaz Metan, 90+1).
Arbitru: Paul Unimatan (Zalău); arbitri asistenţi: Gero Szabo (Cluj-Napoca), Stelian Slabu (Braşov); arbitru de rezervă: Dragoş Istrate (Bucureşti)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Iulius Nemţeanu (Ghermăneşti/IF) - LPF