Dupa ce patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a dezvaluit luni seara, la GSP TV, ca presedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, l-a chemat pe arbitrul Sebastian Coltescu pentru a-i face cadou un Mercedes, presedintele CCA, Ion Craciunescu, si FC Dinamo au reactionat imediat. 'Daca domnul Porumboiu are vreo proba pentru ceea ce afirma... De proba aceasta ar trebui sa-l intrebe organele abilitate ale statului, pentru ca este extrem de grav ce afirma. Proba aceasta cu masina este una dintre afirmatiile foarte grave', a spus Craciunescu. Nici reactia dinamovista nu s-a lasat asteptata, ea aparand ieri, prin intermediul site-ului oficial al clubului. 'FC Dinamo Bucuresti a sesizat Comisia de Disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal dupa declaratiile finantatorului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, la adresa presedintelului executiv, Cristian Borcea. FC Dinamo Bucuresti considera ca pentru aceste declaratii defaimatoare sanctionarea domnului Adrian Porumboiu ar trebui sa fie exemplara!'