x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Pandurii, 0-3 cu Craiova?

Pandurii, 0-3 cu Craiova?

de Dragos Stoica    |    10 Sep 2010   •   00:00

Pandurii ar putea pierde cu 0-3 la "masa verde" partida pe care urma s-o susţină luni, pe teren propriu, contra "U" Craiova! Ieri, LPF a anunţat că meciul nu se va mai disputa, ca urmare a neprogramării gorjenilor în campionat din cauza neachitării unei datorii 500.000 de euro, plus TVA, pe care Pandurii o are la Dinamo în contul transferului lui Ilie Iordache.

Fotbalistul a ajuns între timp la AEK Atena, iar formaţia din Târgu-Jiu ar fi trebuit să plătească lui Dinamo un milion de euro. Pandurii a virat însă doar jumătate din aceşti bani, dar a deschis o acţiune în instanţa civilă, unde a câştigat după ce a pretins că Iordache a plecat la Atena liber de contract. În replică, Dinamo susţine că trebuia să încaseze automat milionul atunci când fotbalistul se transfera la altă echipă sau era declarat liber de contract. Gorjenii au făcut aseară recurs.

×
Subiecte în articol: liga 1