Însă pentru cele două norocoase, calificarea în primele șase reprezintă doar o primăvară liniștită, lipsită de grijile retrogradării, ele neavând nicio șansă la cupele europene. Un alt punct de interes este derby-ul Rapid - FCSB, care va avea parte de o Arenă Națională plină ochi. Rapid încă visează la titlu, în timp ce FCSB cu o victorie ar pune deja o mână pe titlul de campioană.
După un campionat regular cu oscilații în clasament pentru aproape jumătate din echipe, ultima etapă poate salva întregul sezon. Nu mai puțin de cinci echipe trag pentru cele două locuri de play-off, Farul, U Cluj, Sepsi, Hermannstadt și UTA. Etapa de azi poate aduce schimbări radicale, pentru că toate cele cinci echipe sunt înghesuite în doar două puncte.
Cu ochii pe ceilalți
Interesant este că cele cinci nu joacă între ele și evoluând la aceeași oră, vor fi atente și la rezultatele celorlalte. Hermannstadt joacă la CFR Cluj, UTA joacă la București, cu Dinamo, Farul - la Botoșani, U Cluj - la Voluntari, iar Sepsi - la Ploiești, cu Petrolul. Iată, deci, cinci pretendente și cinci echipe care le arbitrează indirect accederea în play-off. Favorite, conform calculelor hârtiei, sunt Farul și U Cluj, care trebuie doar să învingă, în timp ce Sepsi, Hermannstadt și UTA așteaptă ca primele două să piardă.
Farul, emoții la Botoșani
Echipa lui Hagi este favorită la Botoșani, însă chiar dacă pornește cu prima șansă, ea au mai călcat strâmb cu moldovenii, ultima pățanie fiind chiar în turul campionatului, în noiembrie, când s-a chinuit amarnic la Constanța, făcând doar un egal norocos, 1-1. Mai mult, Botoșaniul a arătat ceva mai bine în 2024 și deși a pierdut ultimele 3 meciuri, înfrângerile au fost la limită. A avut ghinion cu Universitatea Craiova, 2-2 acasă, a avut ghinion și la Arad, tot 2-2 cu UTA, fiind egalat în ambele meciuri după minutul 90. Farul are în față, deci, o nucă tare, o echipă în creștere de formă. De cealaltă parte, Farul nu a arătat grozav în 2024. În urmă cu 4 etape era pe un loc călduț de play-off, însă egalurile de acasă cu Oțelul și CFR plus înfrângerea de la U Cluj au readus îngrijorarea. Un egal la Botoșani nu este suficient, pentru că are golaveraj negativ, o dezavantajează rezultatele directe cu Sepsi și U Cluj, care o pot depăși.
UTA nu e doar la mâna ei
Rednic are șanse mici cu UTA și așteaptă jocul rezultatelor celorlalte. Obligația numărul 1 este să învingă pe Dinamo la București. „Obligația” numărul 2 este ca cel puțin trei dintre cele patru contracandidate să piardă azi. UTA nu a arătat rău în ultimele meciuri, chiar și în Giulești, deși a pierdut 4-1, scor considerat nedrept, a creat multe emoții Rapidului. Însă Dinamo a recuperat mult în 2024 și visează să treacă peste Voluntari și se salveze direct de la retrogradare.
U Cluj o poate ajuta indirect pe Dinamo
Sabău este la doar un meci de un obiectiv pe care U Cluj și l-au asumat doar declarativ. În realitate nu credeau că sunt șanse reale la play-off, peste Sepsi și Hermannstadt. Totuși Sabău este la un pas de clasarea în primele 6, pentru că deși joacă meciul decisiv la Voluntari, pornește cu prima șansă la victorie. Voluntari a arătat dezastruos în acest an, a pierdut diferența față de Dinamo, iar Dică nu reușește să schimbe ceva la echipă. În plus, U Cluj o poate ajuta indirect pe Dinamo, o victorie la Voluntari păstrează distanța de un punct al Voluntariului față de „câini” și le-ar ușura acestora sarcina în play-out să părăsească penultimul loc.
Hermannstadt regretă și acum eșecul cu Dinamo
Sibienii nu mai sunt la mâna lor și au cele mai mici șanse să ajungă în play-off. Așteaptă să se alinieze aproape toate planetele și, ce este mai greu, să învingă pe CFR, în Gruia. Hermannstadt însă și-a stricat poziția excelentă pe care se afla după meciul pierdut la Dinamo și a egalului de acasă cu Petrolul. Ar fi avut în acest moment 45 de puncte și zero griji, peste Farul și în coasta Craiovei lui Rotaru. Pentru sibieni play-off-ul însemna doar siguranța unei primăveri liniștite, pentru că, fiind în insolvență, nu pot participa în cupele europene.
Și Sepsi așteaptă după colț
La fel ca la Sibiu, și la Sf. Gheorghe se așteaptă greșeli la Farul și U Cluj. Sepsi merge însă la Ploiești, loc unde Petrolul mănâncă pământul, în ciuda situației financiare dezastruoase de la club, mai nou amenințat că nu va mai primi licența de Liga 1 pentru anul viitor. Pentru covăsneni însă pare mai „rentabil” să nu se califice în play-off, pentru că acolo are șanse zero să participe în cupele europene, unde a făcut impresie bună în ultimii ani. Însă barajul pentru Conference League oferă o șansă pe scurtătură, doar că duelul decisiv va fi cu CFR, Univ Craiova sau Rapid, în funcție de cine se va clasa pe locurile 3/4 și de cine va câștiga Cupa României.
Stadion plin la Rapid - FCSB
Sezonul regulat se încheie cu un derby de gală. Cu alte griji pe cap, Rapid și FCSB au meciul și orgoliile lor. FCSB se crede deja cu o mână pe titlu, Rapid încă speră să se apropie de lider și să recupereze diferența după înjumătățirea punctelor în play-off. De altfel, cele două echipe sunt singurele care mai sunt interesate de titlul de campioană. Celelalte s-au resemnat deja, atât CFR Cluj, cât și Universitatea Craiova sunt mai interesate de Cupa României. Meciul de mâine va umple Arena Națională, putându-se stabili și noul record de asistență la circa 53.000 de spectatori.