Stelistii vor juca pe o prima record in ultimele trei meciuri pe care le vor sustine in campionat pe acest final de an, doua dintre etape contand pentru tur, iar cea de-a treia reprezentand prima etapa a returului. Elevii lui Ilie Stan au promisi cate 100.000 de euro daca vor lua maximum de puncte cu Dinamo, CFR Cluj si Vointa Sibiu, dar asta numai daca la finalul campionatului vor castiga titlul, performanta care la randul sau ar trebui sa fie recompensata cu aceeasi suma.
Strategia anuntata ieri de Gigi Becali are sanse mici sa-si vada acoperirea in realitate, atat din cauza programului dificil, dar mai ales ca urmare a toanelor patronului. Becali a procedat similar in urma cu cativa ani, pentru ca apoi sa faca uitate promisiunile adresate fotbalistilor, explicand ca a fost vorba doar de o tactica de motivare si platindu-le acestora de trei ori mai putin. In ceea ce-l priveste pe Ilie Stan, tehnicianul a primit un vot de incredere declarativ din partea patronului, care a dat asigurari ca antrenorul va fi pastrat si din iarna. De asteptat insa rezultatul partidei cu Dinamo, programata luni seara.