x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rapid București a ținut-o în șah pe Farul Constanța

Rapid București a ținut-o în șah pe Farul Constanța

de Redacția Jurnalul    |    02 Apr 2023   •   06:48
Rapid București a ținut-o în șah pe Farul Constanța
Sursa foto: Hepta

FC Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, 1-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti, într-un meci din etapa a doua a fazei play-off a Superligii de fotbal.

Rapid a deschis scorul prin nigerianul Funsho Bamgboye (55), care a marcat după un luft al coechipierului său Marko Dugandzic. A fost primul gol înscris în România de Bamgboye, venit în iarnă la Rapid.

Farul a egalat prin Dragoş Nedelcu, cu un şut de la circa 20 de metri, în vinclul porţii lui Horaţiu Moldovan (76).

Adrian Mutu:  A fost un rezultat corect. Am făcut o propagandă bună fotbalului

„Nu pot să spun că nu sunt mulțumit. A fost echilibrat. Puteam deschide scorul, dar și ei puteau deschide scorul. Când am trecut în avantaj, puteam închide meciul prin Dugandzic, dar și ei puteau înscrie. A fost un rezultat corect. Am făcut o propagandă bună fotbalului. Încercăm să câștigăm meciurile și suntem mulțumiți cu victoria. Am întâlnit o echipă bună, nu întâmplător e pe primul loc. Îmi felicit băieții, au dat totul, au alergat, asta e cel mai important.

Când se întâlnesc două echipe care joacă ofensiv se întâmplă să fie momente când una domină și cealaltă suferă, dar și invers. Ori erau ei pe atac, ori eram noi pe atac. Dacă stăm să ne uităm, în prima repriză au avut șanse mai mari, dar, în repriza a doua am echilibrat.

I-am surprins puțin. Ca antrenor, te uiți la partea plină a paharului și încerci să iei tot ce e mai bun. Nu e un meci normal, e un meci din play-off. Anumite episoade decid un meci, cum a fost și azi.

M-am uitat că i-am blocat și am început noi în repriza a doua să conducem jocul. Am fost peste ei în primele 20 de minute din repriza a doua. Sunt momente foarte importante în economia meciului. Dacă trecea și faza cu Nedelcu, era foarte greu să ne mai dea gol. Cred că am făcut un spectacol în Giulești”, a spus Adrian Mutu la finalul meciului.

Gică Hagi: Este important că nu am pierdut pe terenul unui adversar foarte bun, unde este foarte greu să câştigi

„Da, foarte mulţumit. Cu toate că ne doream să luăm trei puncte, şi puteam, am avut ocazii, am jucat bine. Ambele echipe au făcut un fotbal bun. Cred că suporterii s-au bucurat de fotbal. 

Mentalitatea noastră este să marcăm. Dacă marcam mai mult, probabil câştigam. Ocaziile au fost. O dată intră, o dată nu intră. La două zile cât am stat împreună, băieţii au reacţionat bine.

Este important că nu am pierdut pe terenul unui adversar foarte bun, unde este foarte greu să câştigi.

Nede are nevoie să joace, să prindă putere şi când o să facă acest lucru, are execuţii, îl ştim. Are o lovitură a mingii foarte bună, e agresiv, a făcut un meci foarte bun.

 

Cu siguranţă vor fi meciuri spectaculoase. Mentalitatea trebuie să fie la victorie, meciurile vor fi echilibrate, cum a fost şi în seara asta.

Ne-am felicitat. Ce poţi să mai spui? Am făcut o muncă foarte bună amândoi în acest an, cu echipe care nu îşi propuneau să fie acolo sus, dar sunt. Suporterii s-au bucurat de fotbal.

Noi vrem să câştigăm, încercăm în fiecare meci să jucăm la victorie. Vedem ce scoatem. Ştim că putem să facem un fotbal foarte bun”, a declarat Gică Hagi, la finalul partidei cu Rapid.

Echipele care au evoluat:

  • RAPID: H. Moldovan - Onea, Săpunaru, D. Grigore, Junior Morais – Al. Albu, Kait (Papeau 73), Pănoiu (Funsho Bamgboye 46) - Sefer, Dugandzic, V. Costache (Emmers 32). ANTRENOR: Adrian Mutu
  • FARUL: Aioani – K. Boli, Larie, Marins (Doukoure 83), Borza (Kiki 46) - Artean, D. Nedelcu, Grameni (Casap 83) - Alibec, L. Munteanu (Sali 77), Ad. Mazilu (Mateus Criciuma 46). ANTRENOR: Gheorghe Hagi
×