Remiza 'alba' scoasa luni seara de Rapid in fata Stelei ii poate costa scump pe 'feroviari'. Cu doi fotbalisti suspendati automat pentru meciurile viitoare dupa eliminarile directe din meci, Alexa si Ezequias, Rapid s-ar putea trezi cu inca trei jucatori opriti la joc in urma analizei video pe care o va efectua Comisia de Disciplina.
Concret, cel mai incins moment al partidei s-a consumat in minutul 65, cand Prepelita l-a atacat violent pe Coman intr-o faza cand acesta retinuse deja balonul, iar mijlocasul l-ar fi putut feri cu usurinta. S-a iscat o bataie generala, in care Coman i-a aplicat doua lovituri de K1 cu picioarele si l-a strans de gat pe Prepelita, care apoi s-a trezit cu degetele lui Pancu direct in ochi, in timp ce Rui Duarte i-a prins un croseu lui Tanase. Cu efectivele ambelor echipe angrenate in meleul spontan, lui Alexandru Tudor i-a fost practic imposibil sa desluseasca toate amanuntele caftelii de maidan de langa poarta Rapidului, acesta dictand doar cate un 'rosu' de fiecare parte (Alexa si Prepelita).
Deoarece incidentele au fost surprinse bine pe imaginile transmisiei TV, Comisia de Disciplina poate decide cu usurinta suspendarea tuturor celor implicati. Singura conditie ca rapidistii sa intre la judecata este ca adversara de luni seara, respectiv Steaua, sa faca o sesizare oficiala, niciun alt club neavand acest drept. Totusi, cata vreme in aceasta ecuatie ar putea fi deconspirati si jucatori stelisti care au reactionat violent, este posibil ca 'ros-albastrii' sa lase lucrurile asa cum s-au incheiat pe teren.
Bataie in parcare
Daca la vestiare Dani Coman si Andrei Prepelita si-au dat mana si s-au impacat, ulterior portarul Rapidului i-a tras o palma mijlocasului stelist in parcarea stadionului, amenintandu-l ca il va bate din nou daca va vedea pe imagini ca atacul din timpul meciului a fost intentionat. Interesant este ca cei doi 'actori' ai incaierarii au fost colegi timp de doi ani la FC Arges (2002-2004), pe cand Prepelita avea numai 17-18 ani, iar portarul era recunoscut drept unul dintre sefii vestiarului, la numai 24 de ani. 'Prepelita e un copil. Daca voiam sa-l bat, il bateam. El n-are pic de respect si de bun simt, mai ales ca l-am crescut la Pitesti si l-am ajutat si la Bucuresti', a negat Coman evenimentul.