x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Remiza care doare peste tot

Remiza care doare peste tot

de Mihai Igirosanu    |    29 Noi 2010   •   21:44
Remiza care doare peste tot
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Ratările incredibile ale lui Bogdan Stancu şi La140204-intact-imagesgazeta-sporturilorgabriela-arsenie20101129134753067.jpgcina Traore sau rigiditatea apărărilor au condus către un deznodământ firesc pentru confruntarea de duminică seară. Deznodământ care le ţine pe Steaua şi CFR Cluj la mare distanţă de vârful clasamentului şi care anticipează o iarnă plină de evenimente în Ghencea şi în Gruia. “Mă nemulţumeşte rezultatul, am făcut un joc bun, consistent, lipseşte doar rezultatul. Am reuşit să revenim de la 0-1, ne-am creat ocazii clare, am şi condus şi sunt convins că dacă reuşeam să le concretizăm cele trei puncte rămâneau în Ghencea.

Nu am multe să le reproşez jucătorilor, decât că nu avem acea şmecherie fotbalistică în noi şi nu ştim să profităm, când să forţăm şi când să întrerupem meciul. În dorinţa mare de a câştiga, poţi face greşeli care să te coste. Îi felicit pe jucători pentru implicare, efortul depus, reuşitele avute, fotbalul, poate, câteodată este nedrept. Când îţi baţi joc cu seninătate de ocaziile avute, poţi fi pedepsit”, a declarat Lăcătuş. La rândul său, antrenorul de conjunctură al CFR-ului, Alin Minteuan, a spus: “A fost un meci frumos, un meci nebun. Ambele echipe puteau să câştige, până la urmă toată lumea trebuie să fie mulţumită cu un punct. Din păcate, după ce am dat golul nu am mai reuşit să fim concentraţi, lucizi, şi am permis Stelei să ne egaleze şi să ne conducă. Am avut emoţii la debut, dar au trecut”.

 

Liverpool, decimată

Adversara Stelei din grupa K a Europa League, Liverpool, a pierdut cu 1-2 meciul de la Londra, cu Tottenham, iar antrenorul Roy Hodgson se confruntă cu mari probleme. Fundaşul Jamie Carragher s-a accidentat şi se adaugă pe lista indisponibililor, alături de Steven Gerrard şi de Daniel Agger. “Avem probleme în zona fundaşilor centrali. După Gerrard, acum l-am pierdut şi pe Carragher, doi jucători vitali pentru echipă”, s-a lamentat Hodgson. Steaua – Liverpool este joi, de la ora 20:00, şi va fi arbitrat de Bulent Yildirim.

×
Subiecte în articol: fotbal intern