Echipa nationala se va reuni astazi, la pranz, inaintea confruntarii cu Bosnia de pe 3 iunie, din preliminariile CE 2012, partida care, daca nu se va incheia cu o victorie, scoate reprezentativa noastra aproape complet din calculele pentru calificarea la turneul final.
Aflat, mai mult ca sigur, la ultima actiune din postura de selectioner, Razvan Lucescu a convocat 24 de jucatori, dintre care primii 14 se vor prezenta astazi, la ora 13:30, la Mogosoaia. Acestia sunt urmatorii: Costel Pantilimon (FC Timisoara), Silviu Lung jr ('U' Craiova) – portari, Cornel Rapa (Otelul), Gabriel Tamas (WBA), Paul Papp (FC Vaslui) – fundasi, Liviu Antal, Gabriel Giurgiu (ambii Otelul), Gabriel Muresan (CFR Cluj), Dan Alexa, Alexandru Bourceanu (ambii FC Timisoara), Lucian Sanmartean (FC Vaslui) – mijlocasi, Bogdan Stancu (Galatasaray), Adrian Mutu (Fiorentina) si Ciprian Marica (VfB Stuttgart) – atacanti. Vineri sunt asteptati Cristian Sapunaru (FC Porto), invoit dupa ce a jucat doua finale in patru zile, Europa League si Cupa Portugaliei, Razvan Rat (Sahtior), care va disputa maine finala Cupei Ucrainei, precum si jucatorii de la Dinamo si Steaua, care joaca maine seara in finala Cupei Romaniei. Ultimul care va sosi, pe 30 mai, va fi fundasul lui Palermo, Dorin Goian, care are de jucat finala Cupei Italiei, contra lui Inter Milano.
Am scapat de Pato
La cinci zile dupa confruntarea cu Bosnia, echipa nationala va disputa primul meci din cadrul mini-turneului amical din America de Sud. Tricolorii vor intalni nationala Braziliei, la Sao Paolo, incepand cu ora 3:50 (ora Romaniei). Brazilienii l-au pierdut ieri pe atacantul lui AC Milan, Alexandre Pato, care a suferit o luxatie la umar in ultima etapa a campionatului Italiei, la Udine si va fi indisponibil cel putin o luna, ratand inclusiv participarea la Copa America. Pe 11 iunie, de la ora 23:00, la Asuncion, Romania va intalni Paraguayul.