x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern S-a liniştit Şumudică

S-a liniştit Şumudică

de Mihai Igirosanu    |    18 Oct 2010   •   00:00
S-a liniştit Şumudică
Sursa foto: /Intact Images/Gazeta Sporturilor

Conturată fără emoţii, victoria obţinută în faţa ploieştenilor a readus zâmbetul şi liniştea în Giuleşti după eşecul de la Timişoara. Unul dintre cei mai fericiţi rapidişti a fost antrenorul Marius Şumudică (foto). După ce la finalul confruntării a dansat pe gazon, tehnicianul şi-a exprimat sa­tisfacţia vizavi de posibilitatea ca selecţionerul Răzvan Lucescu să-şi prelungească înţe­le­gerea cu FRF. "M-am bucurat că Răzvan ră­mâ­ne la naţională, pentru că altfel era o presiune în plus pentru mine la Rapid. Răzvan este prietenul meu,i-am fost secund, ştiu ce pasiune pune în absolut tot ceea ce face, este un om care nu îşi trădează meseria. Noi nu ne putem compara în nici un fel cu Franţa, care are o arie de selecţie extraordinară. Din păcate, Răzvan este atacat din toate părţile. Eu îi  doresc să stea cât mai mult la echipa naţională".

Despre meciul cu Astra, Şumudică a spus: "Jocul a fost la discreţia noastră în totalitate. Rapid poate pune probleme oricui în Liga I în momentul de faţă. Sunt un antrenor fericit, m-a ajutat Dumnezeu să antrenez echipa pe care am iubit-o toată viaţa".

×
Subiecte în articol: liga 1