x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Salariatul Stan, în pericol

Salariatul Stan, în pericol

de Mihai Igirosanu    |    23 Noi 2011   •   21:00
Salariatul Stan, în pericol

Antrenorul Ilie Stan se apropie cu pasi repezi de incheierea aventurii nesperate pe banca Stelei. Aterizat practic de nicaieri la carma 'ros-albastrilor', fostul mijlocas de top va fi aruncat fara nici o emotie la primul esec al echipei. Daca dupa esecul de la Piatra-Neamt s-a limitat doar la plictisitoarele si penibilele sale aparitii televizate, in care i-a facut praf pe jucatori, patronul Gigi Becali si-a indreptat atentia si catre salaria­tul de pe banca tehnica.

Conform unor informatii, Becali a purtat deja o discutie marti cu angajatul din postul de antrenor. Din cate se pare, seful de la Palat i-ar fi transmis urmatoarele lui Ilie Stan: 'Iliuta, tata, cand ai venit mi-ai cerut sa luam clasamentul de la zero, si asa am facut. Erai la opt puncte de Dinamo, iar acum esti la 11. E mult, dar putem sa recuperam daca vom castiga toate cele patru meciuri. Daca nu, ne despartim'. In traducere libera, pentru ca spusele lui Gigi Becali trebuie mereu interpretate sau traduse, este evident ca omul care decide totul la Steaua il va da afara pe Ilie Stan la primul esec.

Nimeni nu-l va regreta pe antrenorul care a dat mereu senzatia ca nu este decat un salariat, incapabil sa-si apere jucatorii si care stapaneste foarte bine limba de lemn, atat de draga majoritatii oamenilor din fotbalul romanesc. Ilie Stan si-a trecut in CV numele Stelei, gratie acestuia va prinde in continuare cateva contracte obscure, dar decente, a primit un salariu la care nici nu visa si doarme linistit.

Lipsa de solutii
Unul dintre motivele pentru care Ilie Stan se afla inca pe banca tehnica a Stelei este unul usor detectabil. Antrenorul mai primise un ultimatum ase­manator si saptamanile trecute, echipa a pierdut la Piatra-Neamt, insa Stan nu a fost schimbat, pentru ca Gigi Becali n-are momentan nici o solutie pentru a-l inlo­cui. Din cate se pare, Becali l-ar fi solicitat chiar si pe Titi Du­mi­triu, insa pana si acesta ar fi re­fuzat, cu toate ca in urma cu putin timp se autopropunea an­trenor la Steaua. Un alt tehnician dorit de patron este Petre Grigoras, dar acesta nu e dispus sa plece de la Pandurii in orice conditii.

×
Subiecte în articol: fotbal intern