x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Scapă azi Timişoara?.

Scapă azi Timişoara?.

de Dragos Stoica    |    01 Iun 2011   •   21:00
Scapă azi Timişoara?.

Retrogradate la 'masa verde' deoarece n-au obtinut licenta pentru noul sezon, FC Timisoara si Gloria Bistrita au agitat spiritele in fotbalul romanesc. Sedinta Comitetului Executiv care va avea loc azi la sediul FRF ar putea stabili ca cele doua formatii sa evolueze mai departe pe prima scena, cu riscul aparitiei unor sanctiuni de la UEFA. Desi in principiu decizia Comisiei de Licentiere din cadrul FRF ar fi ina­tacabila si executorie, presedintele LPF, Dumitru Dragomir, coace un plan prin care banatenilor sa li se permita sa ramana pe prima scena, cu conditia suspendarii din cupele europene.

Ca reprezentant al cluburilor, Dragomir nu vrea sa rateze momentul in care sa de­monstreze ca este de partea acestora, mai ales dupa rateul dat cu drepturile de transmisie tv, care a lasat echipele fara principala sursa de finantare, banii din televizari. Totusi, boss-ul LPF se va lovi de opozitia taberei controlate de Mircea Sandu, cel care, chiar daca a ajuns in relatii amiabile cu Marcel Iancu, isi da seama ca UEFA ar putea fi profund iritata de nerespectarea criteriilor privind licentierea, mai ales ca forul european are ochii atintiti asupra situatiei din campionatul romanesc din urma cu doi ani, cand Universitatea Craiova a primit licenta cu multa indulgenta.

Daca Dragomir isi va impune punctul de vedere si Timisoara va continua in primul esalon, de aceeasi decizie va profita si Gloria Bistrita. Cum banatenilor li se imputa faptul ca au o datorie neachitata de 1,2 mi­lioane de euro la Benfica Lisabona in schimbul lui Laszlo Sepsi inca din vara trecuta, clubul lui Jean Padureanu a fost retrogradat pentru datorii mai mici de 100.000 de euro! In ceea ce o priveste pe Universitatea Craiova, daca oltenii nu-si vor achita datoriile pana luni, 6 iunie, gruparea din Banie nu va putea evolua nici in Liga 2, urmand sa fie expediata direct in fosta Divizie C!

Fani in strada
Ieri-seara, galeria timisorenilor urma sa organizeze un miting de sustinere pentru echipa patronata de Marcel Iancu, cel care este considerat de o buna parte a suporterilor drept principalul vinovat. 'Poli inseamna mult mai mult decat un lot de jucatori si o pozitie in clasament. De-a lungul timpului, am trecut prin multe si ne-am luptat cu multa lume. Ne-am calit, am devenit mai puternici. Vom sta cu fruntea sus, chiar daca suntem singuri impotriva tuturor', se ara­ta intr-un comunicat remis ieri.

×
Subiecte în articol: fotbal intern