Intr-o inregistrare audio aparuta ieri pe site-ul www.jocmurdar.biz.ly, Victor Piturca le spune suporterilor Universitatii Craiova ca la finele editiei trecute de campionat de anul trecut, cand oltenii au jucat pentru evitarea retrogradarii in ultima etapa, contra Otelului (3-0), a incercat sa vorbeasca inainte de meci cu tehnicianul oaspetilor, Dorinel Munteanu. 'Mititelu n-a dat niciodata vreun punct Stelei! Nici gand! O fi el dusmanul meu, dar chiar n-a aranjat niciodata vreun meci, suta la suta va spun! Cu Galatiul am vrut eu sa vorbesc cu Dorinel si cu Marius Stan.
Le-am dat telefon si i-am intrebat unde sunt cazati. Dar n-au vrut, aveau prime promise din alta parte', a spus Piturca, la Bucuresti, intr-o intalnire cu suporteri ai oltenilor din Craiova si din Capitala, care a avut loc in urma cu cateva saptamani. Dupa ce inregistrarea a aparut in mediul online, fostul manager general al Universitatii n-a negat veridicitatea acesteia: 'Da, am avut acea discutie cu suporterii! E urat ca o discutie privata a aparut in presa, o sa-mi contactez avocatul sa vedem cum de s-a ajuns aici. Probabil ca e mana lui Mititelu, si-a infiltrat vreun om de-al lui la discutie si l-a pus sa ne inregistreze, ca sa mai abata atentia de la dezastrul de la Universitatea. Oricum, se aude limpede pe inregistrare vocea mea cand spun ca meciul s-a jucat pe teren'.