x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Umbra lui Bunică în Bărăgan

Umbra lui Bunică în Bărăgan

11 Sep 2010   •   00:00

Întremată cu jucători de la echipa a doua din Ghencea, Unirea Urziceni a reuşit surpriza etapei a 7-a, impunându-se în faţa Stelei cu 1-0, într-un meci ce i-a adus aminte lui Gigi Becali de titlul pierdut după remiza cu "satelitul" Gloria Buzău.

Steaua a controlat autoritar prima repriză, dar s-a lovit de apărarea îndârjită a ialomiţenilor, iar când aceasta a fost depăşită, bara s-a opus la "capul" lui Stancu din 7 metri. După pauză, Cernea a intervenit excelent la şutul lui Bilaşco din apropiere, iar apoi fostul stelist Semedo a dat lovitura decisivă după ce a ameţit toată apărarea echipei din Ghencea.

"Nu ştiu de ce jucăm aşa. Nu e în nici un pericol Ilie, va merge până la finalul campionatului indiferent de rezultat. E o umilinţă mai mare decât cea de la meciul cu Buzăul, noi am luat 7 jucători de la echipa asta şi am dat 7 copii. Dacă era 0-0, nu eram supărat. Dar, să te şi bată, deja e prea mult pentru mine. Am vrut să fac o echipă mare, ce să fac. Am dat nişte bani pe nişte jucători şi degeaba. Dacă nu luăm campionatul, nu mai investesc nici un ban. Înseamnă că nu am nici o treabă cu acest fenomen şi trebuie să renunţ. Sper să fie un accident cel de azi. Sunt un idiot, ce să fac?", a spus după meci finanţatorul Stelei, Gigi Becali.


Unirea Urziceni - Steaua
1-0

Min. 90+3
Fluier final

Min. 87
Bogdan Stancu câştigă un duel aerian, dar balonul trece pe lângă poartă

Min. 69
Lovitura de cap a lui Kapetanos trece pe lângă poartă

Min. 68
Şutul lui Maftei din lovitură liberă de la 30 de metri este respins în faţă de Tătăruşanu

Min. 61
GOL 1-0 Semedo profită de o nesincronizare în centrul apărării Stelei şi înscrie cu un şut plasat de la 14 metri

Min. 57
Cernea iese la 17 metri şi respinge din faţa lui Bogdan Stancu

Min. 53
Ocazie imensă a Stelei, Cernea are o intervenţie salutară la şutul lui Bilaşco din 5 metri

Min. 46
A început repriza secundă

Min. 45
Fluier final al primei reprize

Min. 43
Şutul lui Rusescu din colţeul careului stelist trece mult peste poarta lui Tătăruşanu

Min. 42
Unirea se apără în continuare foarte atent, dar din ce în ce mai aproape de poarta lui Cernea

Min. 33
Cea mai mare ocazie de până acum: după o centrare a lui Brandan, lovitura de cap a lui Bogdan Stancu loveşte transversala

Min. 32
Bogdan Stancu trage peste poartă din lovitură liberă de la 17 metri

Min. 26
Şutul lui Pădureţu din lovitură liberă cade pe plasa porţii lui Tătăruşanu

Min. 21
Onofraş este găsit excelent în careul fostei sale echipe de Stancu, dar Cernea reţine şutul cu pământul

Min. 15
Steaua conduce jocul, dar gazdele se apără foarte organizat. Nici o ocazie importantă până acum

Min. 1
A început partida

Unirea:
Cernea - Muşat, E. Nicu, Maftei, Toşca (85 Văduva) - Muzac (90 Bâtfoi) - Semedo, Todoran, Pădureţu, V. Lupu - Rusescu. Antrenor: Octavian Grigore
Steaua:
Tătăruşanu - Emeghara, Galamaz, Geraldo, Latovlevici - Anghelov (67 Apostol), Brandan - Onofraş (59 Kapetanos), Stancu, Răduţ - Bilaşco (70 Surdu). Antrenor: Ilie Dumitrescu
Arbitru: Ionel Ivan

×
Subiecte în articol: liga 1