x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Zero barat în Europa, zero barat în Liga 1

Zero barat în Europa, zero barat în Liga 1

de Mihai Igirosanu    |    24 Oct 2011   •   21:00
Zero barat în Europa,  zero barat în Liga 1

Doua dintre cele trei echipe romanesti care se chinuie fara niciun rezultat prin Europa League, Steaua si Rapid au remizat aseara, 0-0, in primul derby gazduit pe National Arena, stadion pe care echipele romanesti nu pot castiga nici daca joaca una impotriva alteia. Singurele evenimente notabile s-au petrecut in repriza secunda, dar fara a avea vreo legatura cu fotbalul. In minutul 66, dupa o incaierare generala (foto) care a urmat unei faze de atac a ros-albastrilor, centralul Alexandru Tudor i-a eliminat pe stelistul Prepelita si pe rapidistul Alexa.

Un al doilea si ultim moment demn de semnalat s-a petrecut in minutul 75, cand fundasul giulestenilor, Ezequias, a vazut direct cartonasul rosu pentru o intrare extrem de periculoasa asupra lui Tiberiu Balan. Astfel, aproximativ 42.000 de spectatori pot considera ca singurul lucru bun pe care l-au facut aseara a fost sa mai admire o data superba National Arena. Pe gazon, n-au asistat decat la inca o reprezentatie jalnica oferita de echipele romanesti care se lupta in Liga 1 pentru dreptul de a participa inutil in cupele europene. 'Dupa acea ambuscada cu eliminari, jocul n-a mai putut fi interpretat tactic. In inferioritate numerica, am avut ocazii de a marca. Este un rezultat pozitiv pentru noi in fata unei contracandidate', a declarat antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu. Show-ul ieftin de pe gazon merita o incheiere potrivita. Elucubratiile patronului Stelei, Gigi Becali: 'Mihai Costea merita sa fie huiduit. A fost un mascarici pe teren! Nu pot sa spun ca mi-a placut un anume jucator din echipa.

×
Subiecte în articol: steaua rapid fotbal intern