Barca a ajuns la 85 de puncte în 34 de meciuri și și-a extins diferența în fruntea clasamentului la un avans de neatins de 14 puncte față de a doua clasată, Real Madrid.
Cu toate acestea, a fost puțin timp pentru bucurie, deoarece vizitatorii au fost nevoiți să părăsească în grabă terenul după încheierea timpului regulamentar de joc, deoarece mai mulți fani ai lui Espanyol au invadat terenul în momentul în care Barca a început să-și sărbătorească titlul.
Barca va trebui să aștepte până sâmbătă pentru a ridica trofeul LaLiga, când va primi pe Real Sociedad, ocupanta locului patru, în fața fanilor săi entuziaști care vor umple stadionul Camp Nou.
Va fi, fără îndoială, o ocazie emoționantă pentru căpitanul Sergio Busquets, care săptămâna trecută a anunțat că va părăsi Barca, după 15 ani, la sfârșitul sezonului.
Busquets a câștigat al nouălea titlu în LaLiga și al 32-lea în total cu clubul, iar în palmaresul său mai figurează trei Ligi ale Campionilor, șapte Copa del Rey și trei Cupe Mondiale ale Cluburilor FIFA, precum și succesele cu Spania la Cupa Mondială din 2010 și la Campionatul European din 2012.
"Sunt încântat, cred că am avut o campanie spectaculoasă și am încheiat-o astăzi cu o victorie mare", a declarat Busquets pentru Movistar Plus.
"Suntem o echipă solidă, o echipă bine unsă, cu o apărare excepțională și așa se construiesc campionii.
"Sunt mândru de ceea ce am făcut pe tot parcursul sezonului, să fim solizi și regulați, să câștigăm meciurile pe care trebuia să le câștigăm și să nu pierdem puncte. A fost un sezon remarcabil și sunt foarte fericit să îmi închei istoria aici în acest fel".
Barca a fost superioară în fața modestei Espanyol, care ocupă penultimul loc și luptă pentru evitarea retrogradării, și a deschis scorul devreme, cu un șut de la mică distanță a lui Lewandowski.
Alejandro Balde, care a pus pe tavă deschiderea de scor a lui Lewandowski, a marcat al doilea gol al Barcei cu o lovitură de cap la o centrare a lui Pedri, în minutul 20.
Lewandowski a mărit avantajul Barcei cu cinci minute înainte de pauză, cu o altă finalizare din apropiere, la o centrare a lui Raphinha.
Fundașul Jules Kounde a marcat cu capul al patrulea gol al Barcei în minutul 53, înainte ca Javi Puado și Joselu să înscrie golurile de consolare pentru Espanyol.
Barcelona a câștigat 27 din cele 34 de meciuri disputate în acest sezon, iar candidatura la titlu s-a clădit în mare parte pe o apărare excepțională, care a primit doar 13 goluri, de departe cel mai bun record defensiv din primele cinci ligi europene.
Pe teren propriu, cifrele defensivei lor sunt și mai impresionante, cu doar două goluri primite, unul din penalty și celălalt autogol.
Sunt pe locul doi în topul echipelor cu cele mai multe goluri marcate, după Real Madrid, cu 64 de reușite, cel mai bun marcator din LaLiga în acest sezon, Lewandowski, marcând 21 de goluri, cu patru mai multe decât Karim Benzema.
(sursa: Mediafax)