x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Decizie TAS: Galatasaray nu va putea juca în cupele europene în următoarele două sezoane

Decizie TAS: Galatasaray nu va putea juca în cupele europene în următoarele două sezoane

23 Iun 2016   •   18:15
Decizie TAS: Galatasaray nu va putea juca în cupele europene în următoarele două sezoane

Clubul de fotbal Galatasaray Istanbul, pedepsit în martie de UEFA pentru că nu a respectat anumite criterii impuse de fair-play-ul financiar, rămâne privat de competiţiile europene pentru următoarele două sezoane, după ce Tribunalul de arbitraj al sportului (TAS) de la Lausanne i-a respins apelul. 

Apelul depus de clubul turc a'' fost respins şi decizia dată pe 2 martie de camera de judecată a instanţei controlului financiar al cluburilor din cadrul UEFA a fost confirmată'', a indicat joi TAS. 

În consecinţă, clubul din Istanbul ''rămâne privat de orice competiţie europeană pentru care s-ar califica în următoarele două sezoane (2016-2017 şi 2017-2018)'', a adăugat TAS. 

Galatasaray se calificase pentru următoarea ediţie a Europa League, câştigând la sfârşitul lunii mai pentru a 17-a oară în istoria sa Cupa Turciei, în faţa lui Fenerbahce. AGERPRES

×
Subiecte în articol: galatasaray istanbul