x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international EUROPA LEAGUE. Astra Giurgiu, învinsă la Bucureşti de Austria Viena cu 3-2

EUROPA LEAGUE. Astra Giurgiu, învinsă la Bucureşti de Austria Viena cu 3-2

16 Sep 2016   •   00:11
EUROPA LEAGUE. Astra Giurgiu, învinsă la Bucureşti de Austria Viena cu 3-2

Astra Giurgiu a fost învinsă de Austria Viena cu scorul de 3-2 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă a Grupei E a Europa League la fotbal.

Într-o atmosferă dezolantă, cu doar 1.000 de spectatori în tribunele impunătorului stadion bucureştean, Astra a făcut un joc modest, chiar dacă a dominat ultima parte a meciului şi a fost aproape de egalare.

Denis Alibec (18) şi Cristian Săpunaru (74) au marcat pentru echipa lui Marius Şumudică, în timp ce pentru oaspeţi au punctat Raphael Holzhauser (16 - penalty), Kevin Friesenbichler (33) şi Alexander Grunwald (58).

Oaspeţii au început mai decis şi au avut o primă ocazie de gol în minutul 5, când centrarea lui Salamon nu l-a găsit pe Friesenbichler în careu.

Austria Viena a deschis scorul în min. 15, după o gafă a portarului Lung jr, care l-a faultat în careu pe Friesenbichler, iar Raphael Holzhauser a deschis scorul din penalty (16).

Astra a egalat două minute mai târziu, prin Denis Alibec (18), care a reluat în plasă mingea centrată de Constantin Budescu, din lovitură liberă.

Giurgiuvenii au avut momente bune de joc, apoi, dar Teixeira a fost deposedat in extremis în careu (25).

Campioana României a mai încasat un gol în minutul 33, când Alexander Grunwald l-a angajat în adâncime pe Kevin Friesenbichler, iar acesta l-a surprins cu un lob pe Lung, ieşit neinspirat din poartă.

Astra putea intra la egalitate la cabine, dar Teixera (44) a fost blocat în momentul şutului de Grunwald.

La reluare, Astra a continuat să ofere spaţii în apărare, iar Lung a salvat un gol ca şi făcut la lovitura de cap a lui Friesenbichler (48).

Şi Budescu a avut o şansă mare de gol, la poarta cealaltă, dar a trimis alături cu capul din poziţie ideală.

Austria Viena a mai marcat o dată, prin Alexander Grunwald, din lovitură liberă de la 22 de metri, în vinclul porţii lui Lung (58), la fel cum punctase şi în weekend-ul trecut în campionat, cu Wolfsberger AC (4-1).

Astra a încercat să revină în joc şi a marcat al doilea gol în minutul 74, prin Cristian Săpunaru, cu capul, din centrarea lui Budescu. Un minut mai târziu, Filipe Teixeira a tras un şut bun de la 25 de metri, puţin peste poartă.

Campioana României a forţat egalarea, mai ales că austriecii au rămas în zece oameni, după eliminarea lui Rotpuller, dar şutul lui Teixeira s-a dus peste poartă (83).

Lung a salvat situaţia la o şansă notabilă a oaspeţilor, la şutul lui Tajouri-Shradi (86), iar apoi a fost rândul lui Hadzikic să se remarce la mingea trimisă de Alibec (86). Seto (88) a ratat şi el din poziţie destul de favorabilă, şutând alături din marginea careului. Nicoară a fost aproape de egalare, dar portarul a respins mingea de sub transversală (90+2).

Astra a pierdut acasă în cupele europene după o serie invincibilă de şapte partide. În schimb, Austria Viena are patru victorii din tot atâtea deplasări în acest sezon european.

Campioana României va juca următorul meci pe 29 septembrie, cu AS Roma, în deplasare.

Astra Giurgiu - Austria Viena 2-3 (1-2)
Au marcat: Denis Alibec (18), Cristian Săpunaru (74), respectiv Raphael Holzhauser (16 - penalty), Kevin Friesenbichler (33), Alexander Grunwald (58).
Bucureşti, Arena Naţională: 1.000 spectatori
Europa League - Grupa E

Au evoluat echipele:
Astra: 1. Silviu Lung jr - 22. Cristian Săpunaru, 2. Geraldo Alves, 4. Fabrício, 13. Junior Morais (căpitan) - 20. Florin Lovin (17. Viorel Nicoară, 46) - 24. Damien Boudjemaa (11. Daniel Florea, 76), 80. Filipe Teixeira, 21. Daniel Niculae (8. Takayuki Seto, 46) - 10. Constantin Budescu, 7. Denis Alibec. Antrenor: Marius Şumudică.
Rezerve neutilizate: 12. George Gavrilaş - 5. Vlatko Lazic, 15. Cristian Oros, 19. Boubacar Mansaly.
Austria Viena: 31. Osman Hadzikic - 23. David De Paula (17. Jens Stryger Larsen, 37), 33. Lukas Rotpuller, 4. Petar Filipovic, 25. Thomas Salamon - 26. Raphael Holzhauser, 10. Alexander Grunwald (căpitan), 15. Tarkan Serbest - 7. Ismael Tajouri-Shradi, 9. Kevin Friesenbichler (8. Olarenwaju Kayode, 81), 95. Felipe Pires (11. Venuto, 62). Antrenor: Thorsten Fink.
Rezerve neutilizate: 32. Patrick Pentz - 18. Patrizio Stronati, 28. Christoph Martschinko, 5. Ognjen Vukojevic.

Arbitru: Andreas Ekberg; arbitri asistenţi: Fredrik Nilsson, Mehmet Culum; arbitri asistenţi adiţionali: Bojan Pandzic, Kristoffer Karlsson; arbitru de rezervă: Stefan Hallberg (toţi din Suedia)
Delegat UEFA: Loukas Siotropos (Grecia), observator UEFA pentru arbitri: Manuel Mejuto Gonzalez (Spania)
Cartonaşe galbene: Friesenbichler (24), Junior Morais (44), Geraldo Alves (57), Alibec (85).
Cartonaş roşu: Lukas Rotpuller (Austria, 79).
www.agerpres.ro

×