x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Europa League. Un fost stelist și-a înscris în propria poartă în minutul 90+3. Echipa lui are acum șanse mici pentru primăvara europeană

Europa League. Un fost stelist și-a înscris în propria poartă în minutul 90+3. Echipa lui are acum șanse mici pentru primăvara europeană

24 Noi 2017   •   10:42
Europa League. Un fost stelist și-a înscris în propria poartă în minutul 90+3. Echipa lui are acum șanse mici pentru primăvara europeană

Olympique Marseille a scos un punct nesperat în inferioritate numerică pe terenul turcilor de la Konyaspor. Cele două au remizat, 1-1, iar OM a rămas pe locul 2, cu 7 puncte, cu două peste formația lui Moke.

Fostul stelist Moke a fost personajul negativ din acest meci pentru formația gazdă. Konyaspor deschisese scorul în minutul 82, prin Skubici, însă mijlocașul congolez a intrat în prim plan în minutul 90+3.

A avut o intervenție nefericită și a înscris în propria poartă. A trimis astfel un punct formației oaspete, care din minutul 80 juca în 10 oameni.

Echipa lui rămâne astfel la 2 puncte în spatele locului 2 ocupat de franzezi în Grupa I, și mai poate spera la calificare doar dacă învinge în deplasarea la Guimaraes, iar OM se încurcă acasă cu liderul Salzburg. 

Sursa Gsp

×
Subiecte în articol: konyaspor