Dacă Brazilia, cvintuplă campioană mondială, este cotată ca şi principală favorită la câştigarea trofeului, lucru normal, pentru că, pe lângă faptul că are o echipă foarte bună, este şi ţara gazdă a competiţiei, surprind cotele foarte mari oferite pentru forţe ale fotbalului european, precum Olanda, finalista ultimei ediţii, ori Portugalia starului Cristiano Ronaldo, care au o cotă de 29.00, respectiv 34.00.
Argentina lui Messi este cotată cu a doua şansă, în timp ce Germania este văzută ca a treia favorită. Surprinzător, în urma celor trei şi a campioanei la zi, Spania, vine Belgia, în ciuda faptului că "dracii roşii" nu au mai fost la Mondiale din 2002, atunci când golgheterul echipei era actualul selecţioner, Marc Wilmots.
Grecia, echipa care ne-a eliminat la baraj, are doar cota 301.00 la câştigarea trofeului, cea mai slabă dintre naţionalele europene. O situaţie relativ similară cu cea din urmă cu 10 ani, atunci când cine ar fi mizat pe un succes al Greciei la Euro 2004 s-ar fi umplut de bani. Firesc, în condiţiile în care, cotaţi cu ultima şansă, grecii au avut o cotă de 80.00 la cucerirea trofeului.
Brazilia – 4.00
Argentina – 5.00
Germania – 6.50
Spania – 8.00
Belgia – 15.00
Franţa – 21.00
Columbia – 21.00
Uruguay – 26.00
Italia – 29.00
Olanda – 29.00
Portugalia – 34.00
Anglia – 34.00
Chile – 51.00
Rusia – 81.00
Elveţia – 101.00
Ecuador – 126.00
Coasta de Fildeş – 126.00
Mexic – 151.00
Bosnia – 151.00
Croaţia – 151.00
SUA – 151.00
Japonia – 151.00
Ghana – 251.00
Nigeria – 251.00
Coreea de Sud – 301.00
Grecia – 301.00
Camerun – 501.00
Australia – 501.00
Iran – 1501.00
Algeria – 1501.00
Honduras – 2001.00
Costa Rica – 2001.00