Ministrul rus al sporturilor, Vitali Mutko, este încrezător că FIFA va da "undă verde" celor două cluburi importante de fotbal din Crimeea să joace în liga rusă din acest an.
Coform Reuters, statutul cluburilor Tavria Simferopol, la care e legitimat atacantul român Lucian Burdujan, şi FC Sevastopol a devenit incert după ce Rusia a decis să alipească peninsula Crimeea, mişcare condamnată de comunitatea internaţională.
Federaţia Ucraineană de Fotbal a anunţat că grupările în cauză îşi vor încheia sezonul în luna mai, iar Mutko, revenind de la o reuniune a Comitetului Executiv FIFA, a afirmat că după aceea transferul în liga rusă va fi posibil.
"Acest subiect s-a discutat în cadrul unei întâlniri legate de sport şi probleme politice, la reuniunea Comitetului Executiv, şi am fost informat că este o realitate, sunt două noi cluburi în liga rusă. Se vor conforma regulamentelor sportive ale ţării", a declarat Mutko în presa rusă.
"Suntem interesaţi să avem relaţii amicale cu Ucraina şi nu vrem să distrugem campionatul său. Sezonul competiţional se va încheia în luna mai şi atunci vom reveni asupra acestor chestiuni şi vom discuta formula de soluţionare. Acum decizia aparţine primei ligi ruse şi federaţiei ruse de fotbal", a mai spus Mutko.
Rustam Temirgaliev, primul viceprim-ministru al Crimeei, doreşte şi el transferul cluburilor în liga rusă, cu o menţiune specială pentru Tavria, care a câştigat primul campionat al Ucrainei în 1992.
"Cu ministrul rus al sporturilor Vitali Mutko am discutat posibilitatea participării echipei Tavria Simferopol în prima ligă rusă din această vară. Am început discuţiile cu un potenţial sponsor pentru club şi sper ca din toamnă să vedem echipa din Simferopol jucând cu Zenit St. Petersburg, Spartak Moscova şi Rubin Kazan", a afirmat Temirgaliev.
Nikolai Gostev, preşedintele Federaţiei de Fotbal din Crimeea, consideră că procesul are nevoie de mai mult timp. "Dorim să facem parte din federaţia rusă de fotbal, dar nu este aşa simplu. În primul rând trebuie să fim eliberaţi de federaţia ucraineană şi admişi ca membri ai federaţiei ruse", a declarat el pentru presa din Ucraina.
"Am discutat cu preşedintele federaţiei ruse de fotbal, Nikolai Tolstîh, şi sper că această chestiune va fi rezolvată până în data de 27 martie, când UEFA va avea o reuniune la Astana", a explicat Gostev.
Au existat discuţii legate de o creştere a numărului de echipe din prima ligă rusă, de la 16 la 18, pentru a le cuprinde şi pe cele două cluburi din Crimeea, lucru care ar conveni preşedintelului grupării FC Sevastopol, Aleksandr Krasilnikov.
"Clubul nostru doreşte să joace la un nivel la care e obişnuit şi nu vrea să meargă într-un eşalon inferior. E gata prima ligă rusă să se extindă pentru a ne cuprinde şi pe noi? Vom scrie Federaţiei Ruse de Fotbal pentru a discuta acest lucru", declarat Krasilnikov. Oficialul doreşte să cunoască viitorul clubului său până la debutul noului sezon, dar e conştient că decizia va fi luată, în ultimă instanţă, de UEFA şi FIFA.
În data de 21 martie, Krasilnikov a demisionat din cadrul Comitetului Executiv al federaţiei ucrainene de fotbal: "Rog să fiu exclus dintre membrii Comitetului Executiv al federaţiei ucrainene de fotbal, după intrarea Crimeei şi a Sevastopolului în Federaţia Rusă. în calitate de cetăţean al Rusiei nu mai pot îndeplini obligaţiile ca membru al Comitetului Executiv al federaţiei ucrainene de fotbal".
FC Sevastopol ocupă locul 11 în clasamentul din Ucraina, în timp ce Tavria ocupă poziţia a 14-a, cu 9 puncte din 19 partide, peste Metalurg Zaporoje, cu 8 puncte, şi Arsenal Kiev, fără vreun punct după ce a intrat în faliment şi s-a retras din campionat.