x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Legiunea ghinioniştilor

Legiunea ghinioniştilor

10 Iun 2010   •   00:00
Legiunea ghinioniştilor
Sursa foto: /Reuters

Sezonul extrem de solicitant cu participări în mai multe competiţii concomitent şi ritmul draconic în care se joacă în cele mai importante campionate din Europa, cu meciuri duminică-miercuri-duminică, au făcut ca o serie de fotbalişti de marcă din fotbalul mondial să sufere accidentări din cauza cărora nu vor putea participa la Cupa Mondială din Africa de Sud, care va debuta mâine.

Unii dintre jucători sunt ceva mai norocoşi în sensul că medicii le acordă șanse să evolueze la turneul final, ei putând să fie recuperaţi după leziunile suferite.

VOR LIPSI DE LA CUPA MONDIALĂ

Nani (Portugalia, foto 4) - mijlocaşul lui Manchester United s-a accidentat la umăr în timpul ultimului antrenament efectuat la Lisabona înainte de plecarea spre Africa de Sud;

Michael Ballack (Germania, foto 3) - căpitanul lui "Nazionalmannschaft" a fost accidentat la gleznă de ghanezul Kevin-Prince Boateng în finala Cupei Angliei dintre Chelsea şi Portsmouth, disputată luna trecută;

Rio Ferdinand (Anglia, foto 2) - a declarat forfait pentru turneul final din cauza unei leziuni suferită la genunchiul stâng la primul antrenament din Africa de Sud.

Michael Essien (Ghana) - mijlocaşul lui Chelsea nu a fost încă recuperat după accidentarea la genunchi suferită în luna ianaruei, la Cupa Africii pe Naţiuni;

John Obi Mikel (Nigeria) - nu va putea evolua la turneul final din cauza unei leziuni la gleznă suferit la primul antrenament cu mingea al Nigeriei în Africa de Sud;

Lassana Diarra (Franța) - mijlocaşul defensiv al lui Real Madrid a fost trimis acasă din cantonamentul desfășurat în Munții Alpi acuzând serioase probleme stomacale;

David Beckham (Anglia, foto 7) - cel mai selecţionat jucător de câmp englez ratează al patrulea turneu final din carieră după ce a suferit o ruptură a tendonului lui Achile în timpul unui meci jucat, în martie, în tricoul lui AC Milan în luna martie, împotriva lui Chievo;

Rene Adler (Germania) - titularul postului de portar în echipa pregătită de Joachim Low a fost operat la o coastă după o accidentare suferită în luna mai;

Simon Rolfes (Germania) - a părăsit din proprie iniţiativă lotul german considerând că nu s-a putut pregăti corespunzător după o lungă convalescenţă, ca urmare a unei operaţii la genunchi la care a fost supus în luna ianuarie;

Christian Traesch (Germania) - considerat unul dintre posibilii înlocuitori ai lui Michael Ballack, a declarat forfait după accidentarea la gleznă suferită într-un amical disputat în cantonamentul din Italia;

Heiko Westerman (Germania) - fundaşul lui Schalke 04 a devenit indisponibil după ce şi-a fracturat un deget la picior în amicalul cu Ungaria, disputat săptămâna trecută;

Miroslav Karhan (Slovacia) - recordmanul selecţiilor în lotul pregătit de Vladimir Weiss va rata primul Mondial din istoria Slovaciei din cauza unei accidentări la tendonul lui Achile;

INCERŢI PENTRU CUPA MONDIALĂ

Alexander Frei (Elveția, foto 8) - vedeta elvețienilor este ultimul intrat pe această listă tristă a incerților, atacantul suferind o leziune la nivelul gleznei drepte la ultima ședință de pregătire efectuată miercuri, la Zurich;

Didier Drogba (Cote d'Ivoire, foto 1) - puternicul atacant al lui Chelsea a fost operat la antebraţul drept după fractura suferită în amicalul cu Japonia, ratând primul meci cu Portugalia. Va intra, probabil, în jocul cu Brazilia în care va purta o proteză siliconată;

Arjen Robben (Olanda, foto 5) - mijlocașul batav a suferit o microruptură musculară la coapsă în amicalul cu Ungaria şi nu va juca în primul meci, cu Danemarca. Antrenorul Bert van Marwijk s-ar putea baza pe el de abia în jocul al treilea, cu Camerunul;

Andrea Pirlo (Italia, foto 6) - va rata sigur meciul de debut cu Paraguay din cauza unei accidentări la gambă în amicalul cu Mexic. Nu este exclus chiar să rateze tot turneul final;

Harry Kewell (Australia) - atacantul lui Galatasaray nu a prea jucat din luna decembrie, fiind nerefăcut, el fiind inclus în lot în speranţa că va atinge vârful de formă în pregătiri. Starea lui nu este însă îmbucurătoare;

Tim Brown (Noua-Zeelandă) - a fost operat după fractura de claviculă suferită în partida amicală cu Australia disputată luna trecută și continuă procesul de recuperare.

×