TURCIA. Galatasaray a cîştigat pentru a 17-a oară campionatul Turciei, după ce în ultima etapă a învins cu 2-0 pe Genclerbirligi. Galatasaray a acumulat 79 de puncte, fiind urmată de Fenerbahce cu 73 de puncte, cele două echipe urmînd să reprezinte Turcia în Ligii Campionilor. Potrivit presei de la Istanbul, din vară Galata va avea un nou antrenor, în persoana lui Gheorghe Hagi.
BULGARIA. Deşi a mai rămas o etapă de disputat, ŢSKA Sofia, echipă la care evoluează ex-dinamovistul Florentin Petre, a primit deja trofeul de campioană a Bulgariei. Ceremonia a avut loc la finalul derby-ului sofiot cu Levski, încheiat 1-1, care a marcat totodată 60 de ani de la înfiinţarea clubului. La partidă a asistat şi managerul Stelei, Adi Ilie.
ANGLIA. Desemnat pentru a doua oară consecutiv cel mai bun jucător din Premier League, Cristiano Ronaldo ar putea pleca de la Manchester United, fiind nemulţumit de faptul că oficialii clubului englez nu i-au oferit salariul pe care i l-au promis atunci cînd a semnat prelungirea contractului pînă în 2012, adică 13 milioane de euro pe sezon. De serviciile sale se interesează Real Madrid, care este dispusă să plătească 75 de milioane de euro pentru transferul său. Dacă totuşi United îi va da suma cerută, atunci portughezul va deveni cel mai bine plătit jucător din lume.
OLANDA. Twente Enschede a învins cu 2-1 pe Ajax, în turul play-off-ului pentru stabilirea celei de-a doua echipe olandeze care va juca în Liga Campionilor. La Ajax, George Ogăraru a fost rezervă, iar Nicolae Mitea nu a fost convocat. Meciul retur va avea loc la 18 mai, la Amsterdam.
ATLETISM. Echipa României, alcătuită din Anamaria Greceanu, Adriana Turnea şi Alexandra Grădinaru, a ocupat locul 2 în clasamentul probei de 10 km marş din cadrul Cupei Mondiale de la Ceboksari (Rusia), în urma Rusiei, dar înaintea Columbiei. La individual, Anamaria Greceanu s-a clasat pe locul 4.