Nash, în vârstă de 45 de ani, a fost depistată pozitiv la capromorelin, un stimulent al apetitului, după ce a furnizat o probă de urină în afara competiției la 24 octombrie 2022, a precizat USADA, citată de Reuters.
Capromorelin nu figurează în mod specific pe "Lista interzisă" a WADA, dar este considerată de organismul mondial antidoping ca fiind o substanță nespecificată din clasa hormonilor peptidici, a factorilor de creștere, a substanțelor conexe și a substanțelor mimetice.
Acest tip de substanțe este interzis în orice moment conform protocoalelor antidoping ale USADA și ale Uniunii Cicliste Internaționale.
Nash, stabilită în California, a furnizat dovezi ale unui medicament lichid pentru animale de companie cu prescripție medicală care conține capromorelin.
"Ea administra medicamentul pe cale orală câinelui său în fiecare zi în ultimele săptămâni de viață ale animalului său de companie, în încercarea de a-i menține greutatea", a declarat USADA într-un comunicat.
Din cauza dificultății de administrare a medicamentului, Nash a intrat în contact cu acesta prin intermediul mâinilor. Flaconul nu a avertizat utilizatorii cu privire la riscul de contaminare prin expunerea la piele.
Lucrând cu experți de laborator, USADA a stabilit că o astfel de expunere ar fi provocat un test pozitiv, a precizat agenția.
Prin urmare, aceasta a concluzionat că Nash nu a avut nicio vină sau neglijență și nu va fi sancționată.
Dacă nu ar fi fost exonerată, Nash, care a concurat ca schior la două ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă înainte de a trece la ciclism, risca o interdicție de patru ani.
"Ca și în acest caz, lucrăm întotdeauna la fel de mult pentru a încerca să-i exonerăm pe cei cu adevărat nevinovați ca și pentru a-i condamna pe cei care trișează în mod intenționat", a declarat șeful USADA, Travis Tygart.
USADA a dezvăluit încălcarea fără vină a lui Nash, în conformitate cu regulile WADA, dar Tygart a spus că regulile trebuie să se schimbe.
"Dacă nu există nicio îndoială că un sportiv intră în contact cu o substanță interzisă dintr-o sursă complet nevinovată și nu există niciun efect asupra performanței, USADA continuă să susțină că nu ar trebui să existe o încălcare sau un anunț public", a spus el.
"Regulile trebuie să se schimbe și noi toți trebuie să ne trezim și să cerem un sistem antidoping global mai corect și mai echitabil, care să prindă și să sancționeze trișorii intenționați care îi fură pe sportivii curați, dar care să nu îi scoată din viața sportivă pe cei nevinovați."
Cazul e asemănător cu al Simonei Halep, care a fost depistată pozitiv la un test antidoping, sportiva română susținând acum în fața autorităților competente că substanța interzisă a ajuns în organismul ei în mod accidental, prin intermediul unor suplimente alimentare contaminate în procesul de fabricație.
Cazul Nash este un precedent, care ar putea să îi servească Simonei Halep în apărarea cauzei sale, ea fiind amenințată cu o supendare de 4 ani.
(sursa: Mediafax)