x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Penultimul hop până la grupe

Penultimul hop până la grupe

de Adi Munteanu    |    10 Aug 2023   •   07:15
Penultimul hop până la grupe

„Cei patru apostoli” ai Ligii 1 în cupele europene au rămas trei. Câți din ei vor ajunge în play-off-ul Conference League în urma „dublelor” care încep diseară? Ghinioniste, echipele noastre joacă toate primul meci pe teren propriu.  

 

Chiar dacă faza preliminariilor competiției se numește „Turul 3”, în realitate este o finală. Cine pierde  este eliminată și se alege doar cu 550.000 de euro, mărunțiș în comparație cu sumele pe care le primesc  cluburile care ajung în grupele competiției. 

Farul, teoretic, este favorită

Campioana României, conform tuturor calculelor hârtiei, ar trebui să facă astăzi un scor liniștitor în ceea ce privește returul de peste o săptămână, în Estonia. Flora Tallinn este o echipă modestă. În istoria participărilor în cupele europene, Flora a obținut victorii și calificări doar în dauna unor echipe din Malta, Lituania, Islanda sau Irlanda. Au o singură participare în grupele Conference League, în ediția 2021-2022, pentru că au avut norocul să dea peste „clientele de serviciu”, o echipă din Malta și una din Irlanda, Hibernians La Valleta, respectiv Shamrock Rovers. În rest, când campioana Estoniei a dat peste echipe din alte campionate, nu a trecut niciodată vreun tur preliminar. Mai mult, a încasat scoruri usturătoare. Totuși, Flora a creat în ediția 1998-1999 zile negre Stelei București în preliminariile Champions League, învingând la Tallinn cu 3-1! În retur, Steaua s-a impus cu 4-1 și a mers mai departe. 

De partea cealaltă, Farul nu a început prea bine sezonul. Undeva la limita între slab și jalnic. Nicio asemănare cu jocul practicat de echipa lui Hagi în sezonul trecut, când a dominat copios campionatul intern. Echipa dă senzația că se văd prima oară când intră pe teren, nu mai există jocul combinativ, pasele precise, atenția în apărare. Colac peste pupăză, a început să gafeze și Aioani, portar foarte sigur în intervenții până acum două luni. Dacă adăugăm și stângăciile incredibile din apărare... e posibil ca Farul să aibă momente grele cu estonienii. Totuși, chiar și în aceste condiții Farul este favorită în această dublă confruntare cu campioana Estoniei. Speranțele noastre se leagă de un alt meci excelent al lui Alibec, de o altă inspirație a unui Grameni, Nedelcu, Băluță, Mazilu sau Vînă și de siguranța lui Aioani.

Sepsi are prima șansă cu Aktobe

În ciuda rezultatului surprinzător cu Oțelul în campionat, un 1-1 chinuit, Sepsi este net favorită în dubla cu Aktobe. Covăsnenii au început excelent sezonul și până la egalul cu Galațiul, nici nu încasaseră gol. Desigur, acesta nu este relevant, Liviu Ciobotariu a folosit în campionat o echipă mult schimbată față de cea cu care a zdrobit vicecampioana Bulgariei cu 6-0 la general. Însă Sepsi trebuie să fie foarte atentă. Aktobe deși este multiplă campioană în Kazahstan, doar în două rânduri au depășit primul tur al preliminariilor în cupele europene, dar și atunci pentru că au întâlnit echipe mult mai slabe, din Georgia și Moldova (2012 în preliminariile Europa League) și Armenia și Islanda (2013 în preliminariile Europa League). Nu au ajuns niciodată în grupele oricărei competiții europene. În rest eliminări pe bandă rulantă în fața unor echipe chiar și din Luxemburg, Feroe sau chiar din Estonia. În turul precedent a eliminat pe Torpedo Kutaisi din Georgia. Și Aktobe a dat coșmaruri unei echipe românești, FCSB, în ediția 2014-2015 a Champions League, Aktobe a fost eliminată greu, la limită, 2-1 la București, după 2-2 în deplasarea de la Aktobe.

Sepsi are nevoie de un scor consistent pe teren propriu, și așa cum a demonstrat și cu ȚSKA Sofia, este în stare. Să nu uităm că Aktobe are un coeficient UEFA printre cele mai slabe din Europa.

FCSB nu uită umilința „ZCSB”

Misiunea cea mai grea o are FCSB. Mai mult, după declarațiile patronului Gigi Becali, „Nu mai procedez ca anii trecuți când am mers pe cupele europene și am neglijat campionatul intern. Acum nu mai vreau să pierd titlul și să joc la anul în Champions League, visul meu. Nu cred că putem merge la fel de bine și colo, și dincolo, mai este și Cupa României. Anul ăsta am pornit bine în campionat și nu vreau să pierd teren din cauza cupelor europene. Oricum e greu pentru noi să trecem în acest moment și de danezi și de Partizan Belgrad sau de ceilalți cu care joacă ei acum. Dacă trecem este un cadou, dar eu vreau titlul”, FCSB ar putea fi văduvită de oamenii de bază.. 

În aceste condiții, în care patronul impune antrenorilor să folosească multe rezerve, există pericolul ca Nordsjaelland, vicecampioană în Danemarca și lider la zi în campionatul intern, să repete instrucția cu FCSB pe care au făcut-o anul trecut o altă echipă daneză, Silkeborg, rezultând acel rușinos 0-10, rezultat care i-a făcut până și pe Dinamo să-și aducă aminte cu nostalgie de 17 Nentori Tirana. Grav pentru FCSB dacă nu mai adună puncte pentru coeficientul UEFA, anul viitor, oricât de campioană ar fi, va avea un traseu extrem de greu în Champions League,  nefiind în nicio fază a competiției cap de serie, iar drumul european s-ar putea putea termina foarte repede. În ceea ce privește meciul de diseară, jucătorii speră ca fanii care vor umple stadionul din Ghencea, să-i împingă de la spate și să le dea acea forță pe care Gigi Becali le-o refuză, menajând cei mai buni jucători. 

Flora Tallinn a ajuns direct în turul 3 al Conference League după ce a fost eliminată, ca și Farul, în primul tur preliminar al Champions League, însă a primit un wild card din partea UEFA, „sărind” peste turul 2 al UECL.

×
Subiecte în articol: Conference League echipe meci