
Peste doar patru zile, naționala lui Mircea Lucescu debutează în calificările pentru Campionatul Mondial de anul viitor, din SUA, Canada și Mexic. O campanie care începe cu un antrenor experimentat și care a avut și o toamnă excelentă în Liga Națiunilor. Față de precedentele preliminarii, pentru EURO 2024, situația este total diferită. Dacă ne aducem aminte, nu prea credea nimeni în șansele de calificare și, mai mult, jocul nu era deloc mulțumitor. Însă am avut mereu noroc, mai ales în meciul din Elveția, terminat 2-2 pe final datorită inspirației lui Mihăilă. Un meci în care nici nouă, nici elvețienilor nu ne venea să credem că nu s-a terminat 6-0 pentru Elveția.
Ei bine, acum naționala are altă valoare, mai multă coerență și se simte mâna lui Il Luce. Chiar dacă lotul este același moștenit de la Edi Iordănescu, acum joacă altceva. Este adevărat că până acum naționala lui Lucescu nu a întâlnit echipe de talia Austriei, însă nici Austria nu a întâlnit România lui Lucescu. Teoretic, într-o grupă cu Bosnia, Cipru, San Marino și Austria, singurul nostru adversar ar trebui să fie Austria, cu care ar trebui să ne batem de la egal la egal. Avantajul nostru este că adversarii nu cunosc noua națională a noastră. În meciurile de anul trecut de la EURO am avut o altă strategie, cu un antrenor de multe ori prea precaut și doar momentele de inspirație ale lui Man, Stanciu sau Ianis Hagi ne-au făcut lideri în grupă. Mulți spun că victoria cu Ucraina se datorează tocmai „indisciplinei” jucătorilor, care au ieșit din planul tactic al lui Edi Iordănescu și au luat meciul pe cont propriu.
Nici meciurile din toamnă nu pot fi concludente ca studiu pentru Austria, pentru că Mircea Lucescu a implementat pe parcursul întregii campanii din Liga Națiunilor Și, mai mult, cât de concludente în studierea unui adversar pot fi meciuri cu Kosovo, Cipru și Lituania, cu victorii pe linie și golaveraj 18-3. Un singur meci ne-a pus ceva probleme, deplasarea din Lituania, în care am învins mai greu, scor 2-1. În rest, chiar dacă naționala nu a jucat mereu minunat, a învins fără emoții și la scor.
Echipă diferită față de toamnă
Acum datele problemei sunt altele, iar echipa nu o să mai semene cu cea aliniată în toamnă. Pe de-o parte absența lui Drăgușin, evoluțiile tot mai bune și sigure ale lui Rațiu, forma tot mai bună a lui Ianis Hagi, prezența tot mai incisivă a lui Bîrligea, revenirea lui Moruțan, pe de altă parte obișnuirea jucătorilor cu tactica antrenorului. Cele șase meciuri din Liga Națiunilor au fost binevenite și s-au dovedit niște meciuri-școală pentru următoarea campanie de calificare. Astfel, singurul care știe naționala noastră este doar Mircea Lucescu.
Program comod
Și ordinea meciurilor ne avantajează. Jucăm primul meci acasă, vineri, cu Bosnia, urmat, luni, de meciul din San Marino. Altfel ar fi stat lucrurile dacă am fi avut o deplasare în Cipru urmată de un meci cu Austria. Așa însă, Mircea Lucescu poate testa două formule diferite de joc, folosind cea mai bună formulă cu Bosnia și o alta cu San Marino, pentru că nimeni nu crede că am putea păți luni vreo rușine cu cea mai slabă echipă din clasamentul FIFA.
Moldovan sau Niță?
Prima întrebare în alcătuirea primului „11” este portarul. Îl va prefera tot pe Niță, titular în cinci din cele șase meciuri ale toamnei, sau îl va folosi pe Horațiu Moldovan, care este titular de drept la Sassuolo, liderul detașat Seriei B din Italia. Sunt multe păreri că ar trebui folosit Moldovan, care, la 27 de ani, este la apogeul carierei în detrimentul lui Niță, care va împlini în vară 38 de ani. În plus, Moldovan apără în Italia, față de Niță care joacă la echipa de pe locul 12 din Arabia Saudită.
Linia de apărare poate suferi o singură modificare în condițiile absenței lui Drăgușin. Mircea Lucescu a convocat câteva variante pe acest post, unele chiar în premieră la națională: Denis Ciobotariu - Rapid, și Mihai Popescu - FCSB, ambii debutanți sub tricolor. Ca suporter este dificil de ales între cei doi. Ambii au jucat excelent în acest debut de an. Ciobotariu a și înscris pentru Rapid o dublă în acest weekend contra FCSB, fiind desemnat și „omul meciului”, iar Mihai Popescu a avut un sezon în care nu a fost scos din primul „11” la FCSB, indiferent pe ce post a jucat, fie fundaș dreapta, fie fundaș central, fie închizător, având mai mereu note peste 7 atât în Superligă, cât și în Europa League. Însă amândoi sunt debutanți la națională. Variante pentru perechea Burcă în centrul apărării mai sunt în lot Adrian Rus și Virgil Ghiță, care au mai prins minute și meciuri și în mandatul lui Edi Iordănescu și în mandatul lui Lucescu. Din păcate pentru postul de fundaș stânga, fotbalul românesc are puține soluții: Bancu - un campion al gafelor, și Chipciu, care se apropie de 36 de ani. Practic, de la Răzvan Raț naționala noastră nu a mai avut un fundaș stânga de meserie, folosind doar improvizații.

Mijlocul este cel mai stabil compartiment, Mircea Lucescu folosind mereu trioul Răzvan Marin, Marius Marin, Nicușor Stanciu în formula 4-3-3, și cu Ianis Hagi în formula 4-4-2. În ceea ce privește atacul, probabil că Denis Man va fi titular pe extrema dreaptă, Bîrligea în centrul atacului și cu Drăguș sau Mitriță în extrema stângă în lipsa lui Florinel Coman și a lui Mihăilă, care erau titulari alternativ. Probabil Bârligea va fi titular cu Bosnia și Alibec în San Marino, iar în San Marino vor prinde primele minute și noii veniți la națională, Dennis Politic și Vlad Dragomir.
Programul naționalei României
21 martie ROMÂNIA – Bosnia (21:45)
24 martie San Marino – ROMÂNIA (21:45)
7 iunie Austria – ROMÂNIA
10 iunie ROMÂNIA – Cipru
9 septembrie Cipru – ROMÂNIA
12 octombrie ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie Bosnia – ROMÂNIA
18 noiembrie ROMÂNIA– San Marino
Lotul pentru meciurile cu Bosnia și San Marino
Portari: Florin Niță (Damac-Arabia Saudită, 30/0), Horațiu Moldovan (Sassuolo-Italia, 11/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 3/0);
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano-Spania, 27/1), Deian Sorescu (Gaziantep-Turcia, 20/0), Virgil Ghiță (Cracovia- Polonia, 2/0), Adrian Rus (Pisa-Italia, 22/1), Andrei Burcă (Baniyas-Eau, 37/1), Mihai Popescu (FCSB, 0/0), Denis Ciobotariu (Rapid, 0/0), Nicușor Bancu (Univ. Craiova, 44/2), Alexandru Chipciu (U Cluj, 46/6);
Mijlocași: Marius Marin (Pisa-Italia, 28/0), Adrian Șut (FCSB, 4/0), Răzvan Marin (Cagliari-Italia, 65/11), Nicolae Stanciu (Damac-Arabia Saudită, 79/15), Ianis Hagi (Rangers-Scoția, 45/5), Vlad Dragomir (Pafos-Cipru, 0/0), Dennis Man (Parma-Italia, 33/9), Olimpiu Moruțan (Pisa-Italia, 15/1), Alexandru Mitriță (Univ. Craiova, 21/4), Florin Tănase (Fcsb, 18/3), Dennis Politic (Dinamo, 0/0);
Atacanți: Denis Drăguș (Trabzonspor-Turcia, 20/5), Denis Alibec (Farul Constanța, 41/5), Daniel Bîrligea (Fcsb, 3/1).