x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Monica Niculescu și Viktorija Golubic, în optimi la Melbourne. Begu eliminată și la dublu

Monica Niculescu și Viktorija Golubic, în optimi la Melbourne. Begu eliminată și la dublu

de Redacția Jurnalul    |    20 Ian 2023   •   10:15
Monica Niculescu și Viktorija Golubic, în optimi la Melbourne. Begu eliminată și la dublu
Sursa foto: Hepta

Monica Niculescu a trecut vineri dimineața în turul 3 al optimilor de finală în proba de dublu feminin de la Australian Open, alături de partenera sa, elvețianca Viktorija Golubic. Tot vineri dimineața, Irina Begu a fost eliminată în primul tur la dublu, românca părăsind definitiv competiția.

Monica Niculescu și Viktorija Golubic au obținut o victorie lejeră și rapidă, învingând în două seturi, în doar 64 de minute, cu scorul de 6-4, 6-1, perechea alcătuită din maghiara Anna Bondar și belgiana Greet Minnen.

Doar primul set a fost ceva mai disputat, cele două perechi ajungând până la 4-4 după ce au cedat câte un serviciu. Niculescu și Golubici au mai făcut un break, pentru 5-4, apoi în următorul game au salvat 3 mingi de rebreak și au valorifcat-o pe cea de a doua de set.

Actul secund a fost fără istoric, doar game-ul 4 fiind mai echilibrat, Niculescu și Golubici anulând 3 șanse de rebreak ale adversarelor.

În optimile de finală, cele două vor întâlni câștigătoarele meciului dintre perechile Hunter/Mertens, favorite numărul 4 în competiție, și Babos/Mladenovic.

Accederea în turul 3, le aduce lui Niculescu și Golubici 240 de puncte WTA și un premiu de 46.403 dolari.
Mai devreme, într-o altă partidă din primul tur, Irina Begu și Shelby Rogers au fost eliminate de perechea Gabriela Dabrowski / Giuliana Olmos, după un meci de 3 seturi, ce a durat o oră și 37 de minute, cu scorul de 4-6, 6-2, 6-2.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: monica niculescu Australian Open