In această seară, de la ora 20:30, Steaua are trei mari avantaje pentru a-şi indeplini obiectivul: experienţa europeană, un stadion arhiplin şi remiza, 2-2, obţinută in urmă cu două săptămăni la Borisov.
Roş-albaştrii se află la doar un pas de a pătrunde pentru al doilea an consecutiv in grupele Ligii Campionilor. In această seară, de la ora 20:30, Steaua are trei mari avantaje pentru a-şi indeplini obiectivul: experienţa europeană, un stadion arhiplin şi remiza, 2-2, obţinută in urmă cu două săptămăni la Borisov.
Cu 24 de ore inaintea returului cu bieloruşii, antrenorul Gică Hagi avea mari bătăi de cap din cauza problemelor de lot. Dacă polonezul Pawel Golanski este suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene, nici căpitanul Mirel Rădoi nu va putea evolua din cauza unor dureri apărute la genunchi in timpul antrenamentului de luni seară. Mai mult, stoperul Dorin Goian este şi el accidentat după meciul amical Romănia - Turcia, insă are şanse să apară ca titular in Ghencea. Aceştia se alătură listei de indisponibili pe care se mai află Mihăiţă Pleşan, Vasilică Cristocea şi Valentin Badea. "Mirel are şanse nule să intre pe teren. Am vorbit cu el acum zece minute, era la spital, unde făcea o rezonanţă magnetică. Din păcate, nu pot conta pe el. Rădoi e Rădoi şi intotdeauna e bine să-l ai in echipă. E bine că avem soluţii şi trebuie să rezolvăm meciul. Ce să facem? Goian are şanse să joace, deşi a venit de la echipa naţională cu o problemă la gleznă", a declarat Hagi.
OPTIMISM. Deşi a avertizat că revanşa contra campioanei Belarusului nu va fi deloc o simplă formalitate, Hagi este şi el optimist inaintea meciului din această seară. "O să fie o seară frumoasă, aşa simt eu. Vreau ca echipa de pe teren să fie pragmatică, simplă, concisă şi concretă. In fotbal nimic nu e sigur, dar acum, mai mult ca niciodată, depindem de noi, de disciplina noastră tactică, de determinarea noastră, pentru a obţine un rezultat care să ne asigure intrarea in grupele Ligii Campionilor." Tehnicianul Stelei are şi o ambiţie personală. "Ca jucător am plecat de jos şi am ajuns foarte departe şi vreau să trăiesc aceleaşi momente şi ca antrenor. Ar fi o mare satisfacţie să intru in grupele Ligii Campionilor ca antrenor, pentru că mie imi place să joc pe marile scene. Sunt un om realizat şi acum vreau să mă realizez şi din punct de vedere profesional", a declarat "Regele".
ADVERSAR. Delegaţia celor de la BATE Borisov a sosit ieri după-amiază la Bucureşti, la ora 13:50, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" şi a fost cazată la Hotelul Phoenicia, care aparţine preşedintelui Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea. Antrenorul bieloruşilor, Igor Kriuşenko, a susţinut aseară, la ora 19:15, o conferinţă de presă, la Stadionul Steaua, aceasta fiind urmată, la ora 19:30, de antrenamentul oficial. De la BATE va lipsi din nou golgeterul Rodionov, care işi ispăşeşte ultima etapă de suspendare, dar şi internaţionalul Igor Stasevici.
Ofertă
Preşedintele clubului CFR Cluj a fost surprins, dar bucuros, la aflarea veştii conform căreia Gigi Becali este hotărăt să-l dea pe Nicolae Dică la gruparea din Gruia in schimbul a patru milioane de euro. Mureşan a declarat că se va consulta cu patronul Arpad Paszkany şi că, probabil, va inainta o ofertă Stelei pentru internaţionalul din Ghencea. "Chiar a spus asta Gigi Becali? Dacă da, mă bucură acest lucru. Am spus-o intotdeauna, Dică este un jucător excepţional.
Mi-ar plăcea să-l transferăm. Se pare că acest lucru devine din ce in ce mai posibil. Nu am vorbit cu Gigi Becali incă, dar vom negocia. Considerăm accesibilă suma de patru milioane de euro propusă de Gigi Becali. Ne vom găndi foarte serios ce vom face in această situaţie. Voi vorbi măine cu Arpad şi vom vedea ce va fi. Cert este că CFR-ul işi permite să dea patru milioane de euro pe Dică, dar nu mai mult. Vom vedea ce se va intămpla", a declarat liderul clubului ardelean.
Incă 1.200 de bilete
Steaua a mai pus ieri in vănzare incă 1.200 de bilete la peluza a doua pentru partida din această seară, cu BATE Borisov, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Biletele respective fuseseră destinate iniţial suporterilor oaspeţilor, care vor veni insă in număr mult mai mic. Cele 1.200 de bilete sunt repartizate in sectoarele 35 şi 36 ale peluzei a doua. Altfel, ieri-dimineaţă, in faţa Complexului Sportiv Steaua, preţurile biletelor pe piaţa neagră erau de şase ori mai mari.
Rădoi, din nou la Bologna
Accidentarea căpitanului Stelei, Mirel Rădoi, pare să fie una mult mai serioasă decăt se estimase iniţial. Internaţionalul va pleca zilele acestea spre Clinica Isokinetic din Bologna, acolo unde va fi supus unei artroscopii. Rădoi s-a accidentat la genunchi in amicalul Romănia - Turcia şi, deşi a forţat, nu a reuşit să fie apt de joc pentru meciul din această seară, cu BATE Borisov. Rădoi va rata nu numai partida cu bieloruşii, ci şi pe cea din Liga I impotriva Unirii Urziceni. Jucătorul nu este un pacient nou al clinicii bologneze, el zăbovind şi anul trecut o lungă perioadă din cauza problemelor la acelaşi genunchi.
Sfaturi
"E un examen important pentru toată lumea şi trebuie să tratăm foarte serios acest meci. Steaua nu joacă niciodată la egal, dar joacă să se califice. Trebuie să evoluăm pragmatic, simplu şi curajos, pentru că in fotbal nimic nu e sigur. Depinde doar de noi, pentru că atuurile sunt la noi. Avem suporterii, jucăm acasă şi venim după un rezultat bun in tur"
Gică Hagi
Motivaţie
"Mulţi dintre băieţi au experienţă foarte mare, şi asta mă face increzător. Ei se mobilizează foarte bine şi au arătat că ştiu să joace in momentele importante. De-asta suntem aici, să fim fericiţi cu toţii după acest meci. Incet, incet lucrurile se pun in ordine, vor reveni jucătorii accidentaţi şi vom deveni foarte puternici"
Gică Hagi
Rivali
"Cine zice că Lazio e mai bine cotată ca BATE? Lazio e o echipă de locurile trei-patru anul trecut in Italia, in condiţiile in care o echipă a fost retrogradată, şi alte două-trei au fost penalizate cu 10-15 puncte. Lazio e bună şi atăt! Aş vrea ca să avem două echipe in grupele Ligii Campionilor"
Gică Hagi
Moral
"Victoria cu Torpedo din campionat ne-a dat moral bun pentru meciul cu Steaua. In meciul-tur, jucătorii mei au avut prea multe emoţii, de aceea, in aceste zile, obiectivul nostru numărul unu a fost readucerea echipei la un nivel emoţional bun. Nu consider că ne aflăm intr-o poziţie fără speranţe. Totul pleacă de la zero"
Igor Kriuşenko,antrenor BATE Borisov
Speranţe
"Avem speranţe pentru jocul cu Steaua. Fundaşii lor centrali sunt foarte buni, dar asta nu inseamnă că suntem speriaţi de Steaua. Ar fi fantastic pentru noi dacă nu o să joace Dorin Goian. Avem doi-trei jucători care nu o să evolueze in acest meci de la Bucureşti, dar, cu toate acestea, o să ne jucăm şansele pănă la capăt"
Pavel Platonov,mijlocaş BATE Borisov
Gică Popescu il acuză pe Gigi Becali
Fostul impresar Gheorghe Popescu s-a arătat profund dezamăgit de unele declaraţii ale patronului stelist Gigi Becali cu privire la fundaşul Ionuţ Rada, afirmănd că regretă faptul că l-a direcţionat jucător de la Rapid la Steaua. După meciul CFR Cluj - Steaua (0-0), Becali l-a criticat pe Rada, considerăndu-l vinovat pentru faptul că echipa sa a rămas in inferioritate numerică din minutul 12 al partidei. Ionuţ Rada era deţinut in coproprietate de Rapid şi Gică Popescu, fostul internaţional fiind cel care l-a convins pe jucător să semneze cu roş-albaştrii. "Cei care şi l-au dorit pe Rada sunt cei de acolo. M-au sunat şi Gică Hagi, şi Gigi Becali inaintea transferului. După ce a ajuns Rada la Steaua, Becali m-a sunat, mi-a mulţumit, m-a ţinut la telefon zece minute. Mi-a spus că imi trimite contractul de preşedinte să-l semnez, dar l-am refuzat. Am făcut-o pentru Gică, pentru jucător, care şi-a dorit să ajungă acolo. Vă spun, imi pare rău că am făcut-o, chiar dacă este vorba despre Gică, pentru că lucrurile nu par aşa cum ar fi, pentru că dumneavoastră v-am spus doar o parte, s-au intămplat lucruri mult mai urăte. Steaua trebuie să meargă mai departe, este o echipă net superioară lui BATE. Rezultatul din tur e in favoarea Stelei, dar nu le va fi uşor. Trebuie să fie foarte atenţi, dar au atuurile necesare pentru a merge mai departe", a spus Popescu.
Gest caritabil
Cu două zile inaintea partidei Romănia - Olanda, din preliminariile CE 2008, la Cluj se va disputa un meci caritabil intre "Generaţia de aur" a fotbalului romănesc şi "Legendele Olandei". Intălnirea va avea loc la 11 octombrie. "Am avut de ales intre Iaşi şi Cluj. Am ales Clujul, pentru că aici s-au făcut multe investiţii in fotbal. A contat şi că Sabău nu a avut nici un meci de retragere in oraşul natal", a spus fostul internaţional Gică Popescu, unul dintre organizatori. Din echipa Romăniei vor face parte: Stelea, Prunea, Stăngaciu - portari, Dan Petrescu, Gică Popescu, Belodedici, Selymeş, Prodan, Mihali, Doboş - fundaşi, Hagi, Sabău, Ilie Dumitrescu, Lupescu, Gălcă, Dorinel Munteanu, Ioan Timofte, Rotariu - mijlocaşi, Răducioiu, Adrian Ilie, Viorel Moldovan, Lăcătuş, Ionel Ganea şi Gabi Balint - atacanţi.
Bate contra Romănia
Cinci jucători de la BATE Borisov au fost convocaţi de selecţionerul Belarusului, germanul Bernd Stange, pentru meciul cu Romănia, programat la 8 septembrie, la Minsk. Fotbaliştii lui BATE care vor apărea atăt in meciul din această seară, din Ghencea, căt şi in lotul Belarusului sunt fundaşii Artem Radkov şi Igor Filipenko, mijlocaşul Igor Stasevici şi atacantul Ghenadi Blizniuk, care a şi marcat golul de 2-2, de la Borisov. In plus, Stange l-a selecţionat şi pe golgeterul Vitali Rodionov, suspendat pentru "dubla" impotriva Stelei.
Iată lotul complet al Belarusului: Hamutovski (Tom Tomsk), Gaev (Cernomoreţ Odesa), Amelchenko (FC Moscova) - portari; Radkov (BATE), Omelianchuk (FC Rostov), Tigorev (Metalurg Zaporoje), Plaskonny (Şahtior Soligorsk), Filipenko (BATE) - fundaşi; Koritko (Cernomoreţ Odesa), Kalacev (FC Rostov), Kovba (Krilia Sovietov Samara), A. Hleb (Arsenal), Romaşcenko (Torpedo Moscova), Kaşevski (Metalurg Zaporoje), Skverniuk (Krilia Sovetov Samara), Stasevici (BATE) - mijlocaşi; Kornilenko (Dniepr), Blizniuk (BATE), Vasiliuk (FC Gomel), Rodionov (BATE), Mozolevski (Dinamo Brest).
Absenţi
Din lotul Belarusului lipsesc atacantul Vitali Kutuzov, unul dintre principalii realizatori, mijlocaşii Aleksandr Kulci şi Serghe Gurenko şi fundaşii Vitali Buliga şi Serghe Staniuk. "Kulci şi Buliga nu au fost selecţionaţi pentru că nu s-au prezentat pentru partida amicală cu Israel. Dacă eu convoc un jucător, iar el nu se prezintă, voi pierde controlul. Ceilalţi băieţi au venit la echipă şi am invins in ultimul meci, impotriva unei echipe care a acumulat 17 puncte in grupa preliminară", a declarat tehnicianul german.
Noutăţi
Despre nou-veniţi, Stange a spus: "Ce trebuia să fac? Să-i urez bun venit lui Kulci şi la revedere lui Igor Stasevici şi Dimitri Mozolevski?", a explicat selecţionerul Belarusului. Kutuzov a lipsit din ultimul meci, deoarece soţia sa a născut.
Tur 3 preliminar
Ieri
Steaua Roşie - Glasgow 0-0Â Â Â Â 0-1
Dinamo - Lazio Roma     1-3  1-1
Fl. Bratu (â27)/ Rocchi (â47-pen., â66), Pandev (â54)
Liverpool - Toulouse    4-0    1-0
Crouch (â19), Hypia (â49), Kuyt (â87, â90)
 Azi
19:00
Dinamo Kiev - Sarajevo          1-0
Şahtior - FC Salzburg (Prima TV)Â Â Â Â Â Â Â 0-1
20:30
Steaua - BATE Borisov (Pro TV)Â Â Â Â Â Â Â 2-2
21:15
Beşiktaş - FC Zürich   1-1
21:30
Anderlecht - Fenerbahce         0-1
Slavia Praga - Ajax     1-0
D. Zagreb - Werder (SportKlub)Â Â Â Â Â Â Â Â 1-2
21:45
FC Copenhaga - Benfica         1-2
Celtic - Spartak Moscova       1-1
Rosenborg - Tampere United  3-0
Elfsborg - Valencia      0-3
22:05
Arsenal - Sparta Praga            2-0
n Meciul AEK Atena - FC Sevilla a fost amănat