x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Poli Timisoara - "Raman rapidist"

Poli Timisoara - "Raman rapidist"

de Ionut Paduraru    |    13 Ian 2007   •   00:00
Poli Timisoara  -  "Raman rapidist"

Karamian s-a imbracat in violet.Banatenii si-au prezentat ieri oficial achizitiile facute pana acum: Artiom Karamian, Peter Omoduemuke si directorul executiv Gheorghe Chivorchian.

Fostul jucator al Rapidului a semnat ieri contractul cu Poli, care se intinde pe trei ani si jumatate. El va primi 120.000 de euro pe sezon, precum si o prima de instalare, deoarece a fost liber de contract. Karamian a facut o declaratie soc inca de la sosirea pe aeroportul din Timisoara. "Cu inima raman rapidist, dar am venit aici ca sa raman. Ce fac acum e si pentru familie, dar la Rapid nu am fost inteles", a spus mijlocasul, care a explicat apoi ce l-a facut sa aleaga noua sa echipa: "Am decis sa vin la Timisoara datorita faptului ca domnul Iancu este un om foarte bun, serios, care mi-a intins o mana de ajutor. Sunt fericit ca am venit la Poli, stiu ca in prima etapa din acest an avem meci cu Rapidul si sunt pregatit sa dau totul". Armeanul, care va juca la Poli cu numarul 77, nu a facut aseara primul antrenament alaturi de noii sai coechipieri, deoarece s-a intors la Bucuresti sa isi ia bagajele. Cu Poli va semna in curand si fratele Arman Karamian, aflat in acest moment in SUA, intr-un turneu cu echipa nationala a Armeniei. Nigerianul Peter Omoduemuke a primit tricoul cu numarul 17.
Chivorchian se gandeste si la titlu
Noul director executiv al lui Poli, Gheorghe Chivorchian, a prezentat ieri primele sale realizari la Timisoara, dar si tintele viitoare. "Am completat lotul cu doi jucatori care au valoare de titulari. Vor mai urma inca unul sau doi la fel de valorosi. Incercam solutionarea problemei lui Srhoj si Abiodun, care in opinia mea sunt liberi de contract. Saptamana viitoare vor veni cu siguranta si ei la Timisoara. Il mai vrem pe Contra, dar avem mai multe sanse la vara. La echipele la care am fost pana acum nu am reusit sa ajung decat maxim in Intertoto. Cu Poli vreau mai mult, o cupa europeana sau, de ce nu, titlul in Liga 1", a spus Chivorchian.
OBIECTIVE
"E prima oara cand facem transferuri punctuale, cu tinte pe care le-am urmarit mult timp. Karamian a confirmat la Rapid si trebuie doar sa continue in aceeasi nota. Ne dorim calificarea intr-o cupa europeana si castigarea Cupei"
  • Marian Iancu, presedinte Poli Timisoara
  • ×
    Subiecte în articol: sport timisoara poli