Potrivit unor surse judiciare, în afara celor zece impresari şi preşedinţi de cluburi puşi deja sub urmărire penală, procurorii DNA vor extinde cercetările şi asupra preşedintelui CA al FC Dinamo, Nicolae Badea.
LIGA 1, la DNA - urmează transferurile lui Mutu, Marica şi Marius Niculae
Potrivit unor surse judiciare, în afara celor zece impresari şi preşedinţi de cluburi puşi deja sub urmărire penală, procurorii DNA vor extinde cercetările şi asupra preşedintelui CA al FC Dinamo, Nicolae Badea.
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat ieri că forul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea a pus la dispoziţia procurorilor DNA circa 700 de dosare şi că în perioada următoare vor mai fi anchetaţi, pe lângă cei 10 impresari şi preşedinţi de cluburi puşi deja în urmărire penală, alţi 50-60 de agenţi de jucători.
DESCHIS. “Colaborăm cu DNA şi cu autorităţile statului de aproape doi ani. Noi n-avem nimic de ascuns, aşa că le-am prezentat toate actele care ni s-au cerut. Pentru noi nu e o surpriză ceea ce se întâmplă acum, fiindcă anticipam acest scandal. Cu siguranţă, vor mai apărea şi alte cazuri de transferuri dubioase şi o să mai fie anchetaţi alţi 50-60 de impresari”, a spus Lupescu. Procurorii DNA mai instrumentează în aceste zile alte trei transferuri care ridică semne mari de întrebare, cele ale fotbaliştilor Adrian Mutu (Dinamo – Internazionale Milano), Ciprian Marica (Dinamo – Şahtior Doneţk) şi Marius Niculae (Dinamo – Sporting Lisabona). Totodată, potrivit unor surse judiciare, Nicolae Badea, preşedintele CA al FC Dinamo, club care a efectuat cele mai multe transferuri incriminate de către DNA, va fi cercetat, şi el, în cadrul acestui dosar. Impresarii Ioan Becali, Victor Becali şi Sică Puşcoci, finanţatorul Rapidului, George Copos, preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, preşedintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica, fostul internaţional Gheorghe Popescu, Mircea Stoenescu, fost preşedinte la Dinamo, Gheorghe Neţoiu, fost acţionar la Dinamo, şi Cristian Borcea, preşedintele executiv al lui Dinamo, sunt învinuiţi că, în perioada 1999-2005, prin săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, de evaziune fiscală şi de înşelăciune, au prejudiciat patru cluburi cu suma de 10 milioane de euro şi bugetul de stat cu 1,7 milioane de euro.
Transferurile ilegale descoperite
În ordinea prejudiciilor, sumele fiind exprimate în dolari, cele 12 transferuri încriminate sunt: Paul Codrea (Dinamo – Genoa, 2001) – 2.750.000, Nicolae Mitea (Dinamo – Ajax, 2003) – 2.000.000, Ionel Ganea (Gloria Bistriţa – VfB Stuttgart, 1999) – 2.000.000, Florin Cernat (Dinamo – Dinamo Kiev, 2001) – 2.000.000, Cosmin Contra (Dinamo – Alaves, 1999) – 1.200.000, Bogdan Mara (Dinamo – Alaves, 2001) – 1.000.000, Florin Bratu (Rapid – Galatasaray, 2004) – 1.000.000, Cristian Dulca (Rapid – Poohang, 1998) – 780.000, Dan Alexa (Dinamo – Beijing Guoan, 2004) – 700.000, Iulian Arhire (Oţelul – Poohang, 1999) – 500.000, Adrian Mihalcea (Dinamo – Genoa, 2002) – 500.000, Lucian Sânmărtean (Gloria Bistriţa – Panathinaikos, 2003) – 300.000. Între suma totală oficială a acestor tranzacţii, 7.470.000 de dolari, şi cea neoficială, 22.200.000 de dolari, reiese un deficit de nu mai puţin de 14.730.000 de dolari.
Gigi Becali: “Le dau eu 1,7 milioane”
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, consideră că procurorii DNA au declanşat această anchetă la ordinul preşedintelui ţării, Traian Băsescu: “DNA nu are habar de fenomenul fotbalistic. E vorba despre un prejudiciu de 1,7 milioane de euro în 18 ani. Se face mare balamuc din cauza asta! Le dau eu 1,7 milioane de euro ca să-şi retragă acţiunea în instanţă, să nu mai facă atâta circ ca să distragă atenţia de la Omar Hayssam şi Dom’ Profesor”.
Mecanism
Cei zece învinuiţi au fraudat statul român, patru cluburi din Liga 1 şi pe FRF cu suma totală de 12,3 milioane de euro apelând, în multe dintre cazuri, la serviciile a trei off-shoruri olandeze, Phoenix BV, Petrip Holding şi Intermarkt International, toate aparţinând lui Johan Versluis, un avocat din Rotterdam şi apropiat al lui Ioan Becali. Modalitatea prin care aceştia au reuşit să le piardă urma unor sume semnificative din banii ce ar fi trebuit să le revină cluburilor române a fost cât se poate de simplă. Astfel, după ce intrau în posesia drepturilor federative ale jucătorilor români ce urmau să fie transferaţi la cluburi din străinătate, respectivele firme-fantomă încasau absolut toţi banii care făceau obiectul tranzacţiilor. Apoi, din sumele respective, numai o mică parte intra în contul cluburilor române, iar “grosul” lua drumul Insulelor Virgine, stat cunoscut ca fiind un adevărat paradis fiscal. În fine, de aici banii reveneau în ţară în buzunarele celor pe care DNA i-a pus sub urmările penală.