x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Simona Halep are șanse să redebuteze în octombrie

Simona Halep are șanse să redebuteze în octombrie

de Adi Munteanu    |    16 Aug 2023   •   08:40
Simona Halep are șanse să redebuteze în octombrie

Pentru că nu a mai jucat de aproape un an, Simona Halep iese în aceste zile din clasamentul WTA la zi. Neputând să-și apere punctele din momentul în care a fost suspendată, Simo nu a avut altceva de făcut decât să vadă cum zestrea de puncte se scurge fără ca ea să poată face ceva.

 

De asemenea, vede cum nu poate puncta la „clasamentul adevărului”, al punctelor acumulate de la 1 ianuarie 2023, unde, nejucând niciun meci oficial, este la cota 0. Însă nu este deloc o dramă faptul că va ajunge și în clasamentul la zi tot la cota 0. Aceste puncte valorează doar când jucătorul este activ și clasamentul stabilește capii de serie la turnee. Iar la Simona nu este cazul.

În așteptarea verdictului, Simona Halep își vede liniștită de viață, îmbină pregătirea cu Patrick Mouratoglou la academia de tenis a acestuia, se plimbă, face cumpărături, face plajă. Departe de tumultul turneelor, al restricțiilor de mișcare ale protocoalelor, al zborurilor de la un fus orar la altul. Desigur, întârzierea verdictului este generatoare de stres, însă Simona face față situației, după cum se afișează pe paginile ei de Facebook și Instagram.

„Ar putea reveni în circuit  în luna octombrie”

Mai mulți specialiști în justiție sportivă sunt de părere că, vinovată sau nu, Simona nu poate scăpa de suspendare. Faptul că i s-a găsit acea substanță în organism o condamnă din oficiu, singura variabilă fiind doar perioada suspendării. Aici specialiștii consideră că Halep nu poate primi o perioadă de suspendare mai mare de doi ani, iar următorul pas va fi, obligatoriu, atacarea deciziei la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Acesta, în cea mai mare parte a cazurilor judecate pe această speță, până acum a înjumătățit suspendările. Astfel, dacă Simona va primi, în sfârșit verdictul de la Sports Resolutions în luna august, apelul la TAS ar mai dura cel mult 30 de zile și, în cazul în care pedeapsa de 2 ani de suspendare s-ar înjumătăți, Simona poate reveni în circuitul WTA în luna octombrie. Mai mult, turneele din octombrie i-ar putea veni mănușă pentru revenirea la forma obișnuită. Sunt câteva turnee WTA 250, la Seul, Hong Kong, Monastir și Cluj-Napoca. Toate abordabile, turnee la care, în general, nu participă jucătoarele din Top 20. Mai este și un turneu de 500 de puncte, în China, la care Simona ar putea participa. Însă, dacă va avea drept de joc, Simo va alege doar două turnee de 250 de puncte, în octombrie.

La revenire, va primi Wild Card la toate turneele

Chiar dacă va figura cu 0 puncte și fără clasament, Simona va primi invitații direct pe tabloul principal la toate turneele la care va dori să participe. Așa procedează toți organizatorii cu jucătoarele de top când revin pe teren, mai ales când e vorba de foste Nr. 1 Mondial. De Wild Card au beneficiat și Serena Williams, și Maria Sharapova, și, recent, Caroline Wozniacki. La fel va primi și Simona Halep când va reveni în circuit și, fără puncte de apărat, poate reveni înaintea primului Grand Slam din 2024, Australian Open, chiar în top 100, dacă va avea până atunci 3-4 turnee bine jucate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: simona halep clasament wta