x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Atletism: Britanicul Nigel Levine, depistat pozitiv la clenbuterol

Atletism: Britanicul Nigel Levine, depistat pozitiv la clenbuterol

23 Dec 2017   •   19:30
Atletism: Britanicul Nigel Levine, depistat pozitiv la clenbuterol

Atletul britanic Nigel Levine, campion european cu ştafeta ţării sale de 4x400 m în 2014, a fost testat pozitiv la substanţa interzisă clenbuterol, utilizată de obicei pentru tratamentul astmei, relatează Daily Mail.

Levine, 28 ani, a suferit o fractură de pelvis în ianuarie, după un accident de motocicletă în Spania în care a fost implicat şi colegul său James Ellington. El a început recuperarea, dar nu a mai concurat în acest an.

Clenbuterolul se află pe lista interzisă a Agenţiei Mondiale Antidoping pentru rolul său în creşterea performanţei şi a ajutorului în pierderea greutăţii. Federaţia britanică de atletism aşteaptă şi analiza B înaintea luării unei sancţiuni împotriva lui Levine, originar din Trinidad Tobago.

Din cauza acestei substanţe, ciclistul spaniol Alberto Contador a fost suspendat şi deposedat de titlul cucerit în Turul Franţei 2010.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Nigel Levine