x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi CSM Bucureşti - Metz 34-21. Victorie categorică pentru campioana României

CSM Bucureşti - Metz 34-21. Victorie categorică pentru campioana României

06 Apr 2018   •   22:03
CSM Bucureşti - Metz 34-21. Victorie categorică pentru campioana României
Sursa foto: Sabin Malisevschi

CSM Bucureşti a făcut un pas mare spre turneul Final Four al Ligii Campionilor la handbal feminin, vineri, graţie victoriei categorice cu 34-21 (19-13) reuşite în faţa formaţiei franceze Metz Handball, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în prima manşă a sferturilor de finală ale competiţiei.

Campioana României a făcut cel mai bun meci al său din acest sezon şi a câştigat la o diferenţă confortabilă, care îi asigură într-o oarecare măsură prezenţa pentru a treia oară consecutiv la turneul Final Four al Ligii Campionilor.

După un început echilibrat, CSMB s-a desprins la 6-2 în min. 9. Echipa din Hexagon a redus din ecart cu trecerea timpului, astfel că scorul era de 10-9 în min. 18. ''Tigroaicele'' au avut un final de repriză excelent şi au intrat la pauză cu au avans de şase goluri, 19-13.

Debutul părţii secunde a fost formidabil, iar CSM Bucureşti s-a desprins la 24-13 (39), având opt goluri la rând. Metz a marcat abia în min. 42 (aproape 14 minute fără gol înscris), dar nu a putut opri echipa antrenată de Per Johansson, care a ajuns în min. 54 la o diferenţă maximă de 14 goluri pe tabelă, 31-17.

CSM Bucureşti a câştigat în cele din urmă cu 34-21, marcând prin Kurtovic la ultimul atac.

Cristina Neagu şi Isabelle Gullden au fost cele mai bun marcatoare ale echipei bucureştene, dar toată echipa a jucat excelent, remarcându-se şi portarul Jelena Grubisic.

Au evoluat echipele:


CSMB: Jelena Grubisic - Marit Malm Frafjord (1 gol), Isabelle Gullden (7), Iulia Curea (3), Cristina Neagu (10), Sabina Rosengren Jacobsen, Line Anna Ryborg Joergensen (1), Camille Ayglon Saurina, Oana Manea (1), Amanda Kurtovic (5), Gnonsiane Niombla (2), Nathalie Hagman, Majda Mehemdovic (4). Antrenor: Per Andre Johansson.
 

Metz: Marina Rajcic, Kyra Viven Csapo, Manuela Dos Reis - Beatrice Edwige (1), Daphne Gautschi, Ana Gros (9), Grace Zaadi Deuna (2), Laura Flippes (2), Meline Nocandy, Manon Houette, Laurisa Landre (1), Orlane Kanor, Xenia Smits (3), Helene Sajka, Marion Maubon, Jurswailly Luciano (3). Antrenor: Emmanuel Mayonnade.

Au arbitrat sârboaicele Branka Maric şi Zorica Masic, delegat EHF a fost Ferdinand (Ferry) Van der Helm (Olanda), iar delegat EHF pentru arbitri a fost austriacul Klaus Lang.

Manşa secundă va avea loc pe 15 aprilie, la Metz. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: csm bucuresti