HCM Gloria Buzău a produs o surpriză de proporţii în Liga Naţională de handbal feminin, prin victoria cu scorul de 29-21 (18-9) în faţa campioanei en titre CSM Bucureşti, sâmbătă, în Sala Sporturilor Romeo Iamandi din localitate.
Finalul era previzibil încă de la pauză, când Gloria conducea cu scorul de 18-9.
Handbalistele bucureştene nu şi-au revenit nici în repriza a doua, iar partida s-a terminat cu scorul de 29-21 pentru handbalistele din Buzău, astfel că SCM Râmnicu Vâlcea a obţinut titlul de campioană, iar clubul din Buzăul a evitat matematic retrogradarea.
"Cu un buget de câteva sute de mii de lei şi fără antrenor principal am reuşit un rezultate mare. Ne vom întări echipa cu 4-5 jucătoare noi care ne vor ajuta să candidăm anul viitor la un loc în cupele europene", a declarat pentru AGERPRES preşedintele clubului Gloria Buzău, Ion Cazan.
AGERPRES